Carnetele de la Beclean (9)

„Genul epistolar în literatura română”, ediţie îngrijită şi alcătuită de Aurel Podaru, Editura Clubul Saeculum, Beclean 2009.

Ajunse deja la numărul 9, „Carnetele de la Beclean” au marcat cele 10 ediţii ale Colocviilor de la Beclean, iniţiate în urmă cu zece ani de scriitorii Aurel Podaru şi Sorin Gârjan, dedicând cea de-a zecea ediţie unui subiect „mai puţin spectaculos”, cum spune Aurel Podaru, dar „extrem de incitant pentru istoricii literari”, moderator fiind criticul literar şi cunoscutul polemist clujean, dl. Laszlo Alexandru, întâlnit de noi şi cu ocazia altor dezbateri a căror moderator a fost.

Atunci, în 17 iulie 2008, când au avut loc colocviile, ca să intru şi eu în rândul plagiatorilor, un termen drag unor iscoditori, reproduc că „După alocuţiunea de întâmpinare rostită de Nicolae Moldovan, primarul oraşului Beclean, Aurel Podaru, preşedintele Clubului Saeculum, organizatorul Colocviilor şi editorul Carnetelor de la Beclean, a prezentat o succintă retrospectivă a celor nouă ediţii derulate până în prezent, după care profesorul şi criticul literar Andrei Moldovan, preşedintele scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, a „fixat” câteva din reperele discuţiei privind literatura epistolară, repere care au jalonat discuţiile participanţilor: Laszlo Alexandru, Radu Mareş, Mircea Petean, Vasile Gogea, Ioan Pintea, Olimpiu Nuşfelean, Vasile Muste, Echim Vancea, Marin Popan, Icu Crăciun, Ioan Radu Zăgreanu, Valentin Falub şi Ioan Filipciuc.

Toţi participanţii la dezbateri au fost de acord că „Literatura epistolară are tradiţii foarte îndepărtate, dar fie că e vorba de scrisori reale, fie că ne gândim la cele fictive, modul lor de apreciere se produce din unghiuri de vedere foarte diferite. Istoria, în general, iar istoria literaturii îndeosebi, reţine unele epistole pentru caracterul lor documentar, altele pentru informaţiile biografice furnizate de scriitori ca şi pentru mărturiile pe care le conţin faţă de o epocă sau atitudinea faţă de evenimente şi idei.

Rămânând însă în joaca de-a plagiatul, trebuie s-o spus că: „Astfel, în timp ce Scrisoarea lui Neacşu (1521), care anunţa foarte laconic o posibilă invazie a turcilor rămâne în istoria culturii noastre un document foarte important scris în limba română, corespondenţa lui Panait Istrati cu Romain Roland şi Kazantzakis, de exemplu, are o valoare argumentată de protagoniştii implicaţi în această conversaţie aşternută pe hârtie… Nu de puţine ori însă, scrisorile constituie epicentrul operei unui scriitor – cazul lui Voltaire sau I.S. Sârbu, ale căror scrisori au rămas într-un mare număr mai semnificative pe plan estetic decât multe din creaţiile lor literare”.

Esenţa celor dezbătute sunt cele spuse de către Aurel Podaru în rândurile de mai sus, ducându-mă cu gândul că anul acesta Colocviile de la Beclean nu şi-au mai avut rostul, poate că în urma crizei care s-a abătut prea drastic asupra culturii, gândindu-mă şi la faptul că gândurile lui Aurel Podaru, ca toate cele cuprinse în cele 9 caiete, intitulate „Carnetele de la Beclean” să fie cuprinse într-un volum mai amplu, nu vor fi tipărite anul acesta, dar poate că situaţia se va schimba pe viitor, colocviile vor fi organizate în mod normal, iar carnetele îşi vor intra în făgaşul lor aşteptat. Noi credem în instituţia culturală Aurel Podaru, rugându-l să nu ia în seamă cele puse pe seama lui, proza sa, scrierile sale, cărţile sale, stârnesc invidia. Eu chiar îl invidiez, dar atât mi-a dat Dumnezeu şi o să urmez sfaturile maestrului în continuare, considerându-l pe Aurel nu numai maestru, dar şi un cârmuitor de destine literare, aşa că pariurile sale rămân pentru mulţi doar aventuri literare. Te iubim maestre!