Carte-cosmos a unui extraterestru deghizat în om – Al. C. Miloş!

Alexandru Cristian Miloş, al 23-lea volum-carte a autorului, în colecţia Opera Omnia, la Editura Tipo Moldova din Iaşi, 2012. Cartea cuprinde 550 de cosmopoeme, dintre titluri amintim „Noi şi extratereştrii”, „Originea omului”, „Păcatul originar”, „Reţeta vieţii de nemuritor”, „Luna”, „Un imperiu extraterestru pe Terra”, „Temperaţii”, „3 înnobilări cu ADN extraterestru”, „Rachetă”, „Cip”, „Laser”, „Computer”, „Avion”, „Cosmonauţi”, „Un pământean amintindu-şi vederea chipului de pe Marte”, „Întoarcerea omului în zbor cu rachete în stele”, „Revoltat în Atlantida”, „Cel mai bun chitarist al oraşului”, „Secolul XX”, „Începutul lumii”, „Sărăcie bogată”, „Miorin”, „Viitorologie”, „Cu universul în mâini”, „Poem axiomă” etc.
Poeme filozofice siderale pentru toate gusturile estetice, scrise de scriitorul şi filozoful Alexandru Cristian Miloş, în cei peste 40 de ani de activitate literară de scriitor profesionist, membru, din 1994, a Uniunii Scriitorilor din România! Cărţile sale, 23 la număr, sunt traduse în engleză, franceză, germană, spaniolă, greacă şi se găsesc în biblioteci universitare din 30 de ţări. Amintim câteva: USA, Franţa, Germania, Anglia, Spania, Italia, Rusia, India, China, Argentina, Mexic, Elveţia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Brazilia, Canada, Japonia etc.
Autorul este considerat fondatorul Şcolii de Cosmopoezie, prin lansarea „Manifestului Cosmo-artei” în anul 2000 în poezia românească şi europeană.
Este membru în asociaţii internaţionale de poezie din USA, Japonia, Franţa, Germania, membru a Societăţii Române a Science-Fiction şi a ASFAN – Asociaţia Spaţială Română pentru studierea OZN-urilor şi a vieţii extraterestre.
Cităm trei poeme semnificative pentru această antologie de excepţie, ce ar trebui să se găsească pe raftul oricărui locuitori din Mileniul 4 şi în memoria oricărui cititor, cetăţean al cosmosului, cum îi place să se prezinte din Republica Terra, dintr-un sud galactic, şi anume: „3 înnobilări cu ADN extraterestru”: 1. Adam, 2. Noe, 3. Iisus: „Şi noi oamenii, de ce uităm acestea?!” „Poem-axiomă”: „Cel mai adevărat poem al tuturor timpurilor încă/ Este DE = MXC2/ Trăiască bunicul Einstein” şi „Adevăratul poem”: „Umilul fir verde de iarbă/ Ce ne ţine în viaţă”.
Una din cărţile de ştiinţă poetică – cosmopoezie – ale literaturii şi filozofiei siderale ale viitorului, o carte de cosmopoezie de revoluţionară, ale unui destin poetic unic, caracterizat de criticul Gh. Grigurcu ca „urmaşul lui Eminescu în poezia cosmică!”
Este cartea-eveniment a unuia dintre cei mai originali poeţi din România!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5