Cărţi pentru copiii moldoveni de la editura Karuna

Cu direcţia Republica Moldova-judeţul Edineţ, peste o mie de cărţi apărute la editura Karuna Bistriţa au fost trimise ieri dimineaţă spre copiii basarabeni dornici să-şi însuşească tainele limbii române. Transportul a fost însoţit de profesoarele Otalia Străjescu şi Irina Plitoc, venite special să încheie parteneriatul demarat cu editura bistriţeană încă din luna aprilie a.c. „Volumele selectate au vizat în special beletristica destinată copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, deoarece aceste categorii de vârstă trebuie să ştie limba română. Nici cei mai în vârstă nu au fost neglijaţi, dar titlurile destinate lor au constituit doar aproximativ 30% din totalul expediţiei. A fost un dialog fructuos cu partea moldoveană şi mă bucur că au găsit un partener serios la Bistriţa, dispus să ofere gratuit aceste cărţi. Ca un amănunt, este de apreciat că niciun titlu nu se regăseşte în mai mult de trei exemplare, deci există o diversitate extraordinară”, a declarat jurnalistul Menuţ Maximinian, managerul proiectului. Spre un plus de bunăvoinţă, directorul editorial al editurii Karuna Bistriţa, drd. Mariana Irimia, a adăugat aproximativ cinci sute de caiete de uz şcolar-dictando şi matematică- produse special penru acest program cultural.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5