Cărțile scriitorilor bistrițeni

A apărut în colecția de carte Via lucis a Editurii CEZARA volumul de versuri Schituri transilvane de Valentin Marica. Este o carte cu totul aparte. Autorul reunește autografe lirice încredințate unor locuri ale Transilvaniei în care a fost invitat cu prilejul evenimentelor culturale. Ca semn de binețe și afectivitate, scriitorul a lăsat în multe astfel de locuri pagini de manuscris, dedicații, acum reunite în volum, în numele neuitării.
Astfel, Bilbor, Frunzeni, Bistra Mureșului, Toplița Română, Deda, Șerbeni, Oarba de Mureș, Sărmașu, Ibănești, Agrieș-Târlișua, Pănade, Nicula, Recea, Subcetate de Mureș, Prislop, Zoreni, Lunca, Batoș, dar și Lancrăm, Rohia, Blaj, Alba-Iulia, Târgu-Mureș, Sovata, Reghin sunt locuri numite de scriitor cerul de sub cer sau schituri, fiindu-le cuprins umbletul în dedicații poetice. Când scriitorul simte cum Transilvania își înmulțește harul, în sacră uimire, precum s-a înmulțit vinul la nunta sfântă, cuvintele nu mai pot fi ale repezilor ochiri, ci ale întârzierilor în grăuntele de mărgean din tihna schiturilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5