Casa de Cultură a Sindicatelor marchează 50 de ani. Alexandru Câţcăuan, cel mai longeviv director din Cultură: Principalul obiectiv al anului 2019 este reabilitarea. Eu sper să repunem această clădire în valoare

Rep.: - Cum este această perioadă pentru dumneavoastră? Cum erau zăpezile copilăriei dumneavoastră, acolo, la Şendroaia?

          Alexandru Câţcăuan: - De mult nu am avut atâta zăpadă.  Ne reîntoarcem în locurile copilăriei când iarna era iarnă şi vara era vară. Îmi amintesc că în copilăria, zăpada avea un metru, nici nu mă vedeam din zăpadă. Mergeam fiecare cu săniuţele, cu schiurile confecţionate în atelierele tâmplarilor. Era o adevărată aventură. Când au apărut primele schiuri ne uitam la ele  ca la minuni.

          Rep.: - În acest an, Casa de Cultură a Sindicatelor marchează 50 de ani. Editarea Monografiei Casei Sindicatelor s-a făcut la 40 de ani, carte scrisă de Augustin Pădurean şi Alexandru Câţcăuan. Cum au fost ultimii 10 ani pentru Casa de Cultură a Sindicatelor?

          Alexandru Câţcăuan: - Aceşti 10 ani au fost cei mai fructuoşi pe care i-am avut, pentru că şi maturitatea şi experienţa managerială te aduc într-o zonă în care rezultatele nu mai şovăie, adică nu mai dai greş. Tot ce mi-am propus s-a realizat cu brio. În primul rând este vorba de cele trei festivaluri: „Mărul de Aur”, care deschide suita manifestărilor culturale; festivalul şi colocviile „George Coşbuc”, cu finanţare complexă, şi de la buget, şi personală, sponsori, oameni de bine, instituţiile subordonate Consiliului Judeţean de la care am primit un ajutor; Saloanele „Liviu Rebreanu”... Banii niciodată nu sunt suficienţi. Cu cât experienţa ta ca manager este mai mare, cu atât pretenţiile sunt mai mari, astfel că banii ajung doar la premii. Astfel că rugam celelalte instituţii să ofere şi ei câte un premiu, pentru că aceste premii onorează.  Festivalul „Coşbuc”, Saloanele „Liviu Rebreanu”, „Mărul de Aur” – toate au 35 sau peste 35 de ediţii, astfel că, dacă manageriezi bine lucrurile şi rezultatele sunt pe măsură.

          Rep.: - Care sunt instituţiile care v-au ajutat la organizarea Festivalului „Mărul de Aur”?

          Alexandru Câţcăuan: - La „Mărul de Aur”, principalul finanţator este Primăria Bistriţa, prin Centrul Cultural „George Coşbuc” – Palatul Culturii. Fără acest sprijin cred că am reuşi să facem doar o secţiune din acest festival. În ţară, au mai rămas două mari festivaluri: „Constantin Tănase” La Vaslui, care are toate secţiunile de concurs, şi grafică satirică, şi literatură, are interpretarea umorului, trupe de teatru, teatru satiric, teatru. Un festival nu este complet dacă nu are şi interpretare, secţiune care este foarte gustat de publicul larg. Aduci un spectacol bun, nişte actori buni... De fiecare dată festivalul se încheie cu o gală a umorului. Vin oameni avizaţi, artişti de mare ţinută – Dorel Vişan, Vasile Muraru cu actriţa Valentina Fătu, foarte mulţi actori au trecut scena Festivalului „Mărului de Aur”.

          Rep.: - Bistriţenii mai au umor?

          Alexandru Câţcăuan: - Omul nu mai are acelaşi timp să se aplece asupra umorului, omul care gustă şi a gustat de-a lungul celor 35 de ani acest festival. Problemele cotidiene, stresul, siguranţa zilei de mâine, sigur că îi creează o stare nu chiar confortabilă pentru umor. Dar vreau să vă spun că în ultimii ani am obervat că publicul revine în sală, se întoarce, gustă şi, pot să spun că, le place extraordinar de mult umorul de calitate. La un moment dat umorul a avut o cădere. Îmi amintesc că organizam întâlniri, împreună cu Dorel Vişan, şi discutam cu conducătorii grupurilor satirice. Le-am cerut să ia texte clasice, Caragiale, orice, dar să nu vină cu vulgarităţi şi poante ieftine, vulgarităţi. Am readus festivalul iar grupurile care vin nu-şi mai permit să vină cu texte slabe. În partea de concurs şi în Gala umorului intră cei care sunt laureaţii concursului. Concursul are loc prima zi, iar în a doua zi are loc gala. Nu promovăm texte dubioase.

          Rep.: - Care a fost cea mai reuşită ediţie, din cele 35?

          Alexandru Câţcăuan: - N-aş putea spune că una a fost mai reuşită decât cealaltă. Fiecare ediţie are reuşita ei. Sigur, au fost şi scăderi la câte o secţiune în perioada anilor 90. După anul 92, când am reluat festivalul după doi ani de pauză. Au ediţii la care secţiunea interpretare a scăzut.Am avut secţiuni la care s-a dat un singur premiu III, la interpretare. S-au supărat, dar în momentul în care am mers cu juriul şi am discutat, până la urmă au înţeles. Şi la secţiunea literară sunt foarte mulţi scriitori de umor buni. Uneori juriul chiar are probleme, ţinând cont că premiile sunt limitate. Sunt foarte mulţi epigramişti în ţară, multă proză umoristică. Dar să nu uităm graficienii, grafica satirică care este la înălţime. Sigur, aici excelează Ştefan Popa Popas, care este un mare ambasador al caricaturii în lume, nu doar la nivel naţional. Au apărut şi alţii. Anul trecut am avut un grup de caricaturişti din Bulgaria, unde am fost în toamnă cu două expoziţii, la Plovdiv şi la Sofia. Mişcarea caricaturistă este foarte bine dezvoltată în lume. Deja am început să primesc materiale şi pentru ediţia din acest an, din Turcia, Italia, Franţa, din toate ţările.

          Rep.: - La capitolul grafică, proză umoristică, cum stau bistriţenii? Avem oameni?

          Alexandru Câţcăuan: - Sigur că avem. În cadrul Cenaclului „George Coşbuc” avem o secţiune de literatură umoristică. Sunt câţiva scriitori – Sandu Olteanu, Radu Ivan, Grigore Chitul, Lucian Dobârtă, Gheorghe Mizgan, Ana Zegrean – care cochetează cu acest gen. Nu poţi despărţi literatura de literatura umoristică.

          Rep.: - Aţi nominalizat pe Ştefan Popa Popas, pe care nici calculatorul nu a reuşit să-l depăşească. Dar trebuie să-l amintim şi pe Cornel Udrea, cel care va fost alături la toate ediţiile.

          Alexandru Câţcăuan: Cornel Udrea este, de asemenea, inegalabil pe palierul lui. Ca şi George Corbu, care este preşedintele Uniunii Epigramiştilor, sau Dorel Vişan care pe partea de interpretare este deosebit, şi care spune că a fost pus preşedinte pe viaţă la acest festival. Avem o echipă de profesionişti cu care nu poţi să dai greş, care chiar sunt implicaţi în acest proiect, ascultăm de sfaturile lor. Fiecare ediţie e mai bună decât cealaltă. Nu ştii care e mai bună, după atâţia ani. Fiecare ediţie a avut farmecul ei.

          Rep.: - Aveţi un gând mai aparte pentru 2019, pentru „Mărul de Aur”?

          Alexandru Câţcăuan: - Pentru Gală vreau să aduc câţiva artişti de mare nivel. Vrem ca în acest an să edităm albumul „Mărul de Aur – 35”. Şi în bugetul pe care l-am făcut şi l-am propus domnului primar am explicat că în acest an ar trebui să alocăm fonduri mai mari pentru că albumul este foarte bine realizat. Am mai avut un asemenea album la 30 de ani, iar acum facem la 35. Mai avem şi monografia...

          Rep.: -Acum, la început de an, încă ne mai permitem să facem bilanţuri. Cum a fost 2018 pentru dumneavoastră?

          Alexandru Câţcăuan: - Anul 2018 a fost un an pozitiv din punct de vedere financiar, ne-am încadrat. Am avut o verificare financiară mai amplă, pe ultimii trei ani, de la Bucureşti. Toate casele de cultură ale sindicatelor au intrat în această verificare a potenţialului economic, să vadă dacă se pot susţine financiar, pentru că noi ne autofinanţăm. Cred că suntem singura ţară din Europa care n-am rezolvat nici această problemă, pe lângă toate celelalte. Casele de cultură sunt într-o mare derivă, cred că nici jumătate dintre ele nu funcţionează. Cu bugetul pe plus cred că suntem doar câteva. Fiecare caută soluţii de autofinanţare, s-o întreţină, să-şi facă salarii. Ce să mai vorbim despre activităţi culturale? Unii nu au bani nici pentru curent. Unele case sunt într-o situaţie deplorabilă. Sigur, aceste lucruri ţin şi de manager, dar sunt zone sărace în care nu trebuiau construite astfel de mastodonturi. Clădirea noastră este declarată monument istoric şi am unele avantaje faţă de ceilalţi care au case de cultură mari de 5-7000 mp.

          Rep.: - Care ar fi fost situaţia dacă acea clădire de lângă Policlinică era terminată?

          Alexandru Câţcăuan: - Acolo trebuia să fie Centrul Cultural al judeţului Bistriţa-Năsăud. Eu asta aveam în gând. Aici aş fi adunat toate instituţiile culturale din judeţ, pentru că nu puteam s-o întreţin singur. Ar fi avut şi Bistriţa o sală cu 900 locuri, o sală adevărată de spectacole. Acum locul este pustiu. Aşa este când averea UGSR-ului a căzut pe mâna unor oameni care au vândut patrimoniul pe bucăţi. A fost patrimoniul sindical. Nu era nici averea lui tata sau a mamei, era o avere de grup care trebuia gospodărită. Eu am salvat ce am putut.          Principalul obiectiv al anului 2019 este reabilitarea imobilului. Peste o săptămână sau două se va deschide o linie de finanţare, se lucrează la proiect şi în 2-3 luni încep lucrările.

          Rep.: - Ştiu că de câţiva ani aţi făcut acest proiect de câţiva ani, dar au existat nişte probleme.

          Alexandru Câţcăuan: - Da, tot din cauza celor care au vândut patrimoniul şi au încurcat proprietatea. Am fost în proces vreo trei ani. Am ajuns până la Ministerul Finanţelor. Sper ca acest ministru, care este un om de ispravă, şi cu care am avut o întâlnire în vară, facilitat de domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, mă va ajuta. Eram într-o situaţie disperată. Pierdusem celălalt proiect din această cauză.  Am avut un memoriu pregătit şi în patru luni de zile am obţinut ordin de ministru pentru dezmembrarea terenului. Pentru că asta era problema. Clădirea ne aparţine, dar terenul este al statului român. Proprietarul domeniilor statului este ANAF. A durat ceva până când am cărat documente la Bucureşti, am fost de vreo 3-4 ani, personal, la direcţia de specialitate, dar în 25 octombrie am obţinut acel Ordin de ministru pentru dezmembrarea terenului. Acum nu mai avem niciun impediment. În acest an trebuie neapărat să câştigăm acest proiect. Este un proiect realizat prin Ministerul Culturii, cu fonduri norvegiene şi sper să reuşim.

          Rep.: - Până la urmă cred că veţi reuşi, pentru că este o clădire de patrimoniu a Bistriţei.

          Alexandru Câţcăuan: - I-am spus şi domnului primar că, dacă nu o facem acum, această clădire va pieri.

          Rep.: - Ce are inedit acest proiect? Cum va arăta instituţia, după reabilitare? Ce v-aţi propus?

          Alexandru Câţcăuan: - Această clădire, în urmă cu 50 de ani, a beneficiat de o reabilitare totală. Dar, se pare că, din 50 în 50 de ani trebuie intervenit, mai ales la monumentele istorice. Am discutat cu cei care s-au ocupat de reabilitarea acestei clădiri – cum a arătat – eram curios. Trebuia să discut cu arhitecţii să putem reface unele lucruri. Trebuie să dăm jos, de exemplu, marmura de pe holuri, pentru că aici a fost granit. Am vrut să ştiu dacă pe acoperiş a fost tot tablă sau această tablă s-a pus ulterior, în anul 1968. Sunt nişte lucruri, nişte detalii importante. În 1969 s-au terminat lucrurile şi s-au pus bazele casei de cultură şi al Ansamblului „Codrişorul”. Tot atunci a fost înfiinţat şi orchestra profesionistă „Bistriţa şi Corala „Andrei Mureşanu”. Au fost patru lucruri importante.

          Rep.: - Îmi amintesc că orchestra a cântat la aniversarea de 40 de ani.

          Alexandru Câţcăuan: - Da, tot atunci am adus şi Corala „Andrei Mureşanu”. Nu pot să uit de aceste formaţii. Am trăit cu ele. Când am venit la Sindicat în 1986, le-am găsit aici. Aici era singura formaţie profesionistă din judeţ, cei mai buni instrumentişti ai judeţului Orchestra populară „Bistriţa”: Alexandru Toroczoi (Bubi), Ion Sabadâş, Fănel Cigu, Valeria Peter Predescu, Cornelia Ardelean Archiudean, Petre Petruse, Ion Conea, Viorica Lazăr, pe toţi aceşti artişti i-am găsit aici. Ansamblul „Codrişorul” a câştigat cu un an înainte a câştigat „Colierul de Aur” la Dijon. Am prins apogeul acestor formaţii. Şi am încercat să ţin aceste formţii. Ansamblul „Codriorul” există încă, doar orchestra profesionială s-a desfiinţat, dar au fost desfiinţate toate în ţară deoarece sindicatele nu au mai avut forţă financiară, s-au dezmembrat, s-au făcut tot felul de sindicate mai mici. Din păcate, astăzi, nu mai avem putere.

          Rep.: - Mai avem sindicate?

          Alexandru Câţcăuan: - Mai există. Cei care au membri şi cotizanţi... Peste doi ani, îmi imaginez că această clădire va fi repusă în valoare. Sigur că o văd în forma finală, pentru că am lucrat cu arhitecţii. Pot să spun că va arăta impecabil.

          Rep.: - Cum va arăta sala de spectacole?

          Alexandru Câţcăuan: - Va fi o sală multifuncţională cu concerte mai mici, pentru teatru. Va fi o sală mai intimă, cu până la 150 locuri. Vrem să o punem în valoare. Această sală va putea fi folosită şi pentru conferinţe. Aşa am gândit proiectul. Pentru fiecare începere, împreună cu arhitecta, am stabilit toate lucrurile necesare, cu specialişti de sunet, lumini... Proiectul e gata 90%, doar trebuie să-l repunem pe o altă linie de finanţare. Este mult mai uşor, dar la această linie de finanţare cota de participare este mai mare. În cazul în care Primăria Bistriţa va da un aviz negativ, totul cade.

          Rep.: - Ar fi păcat ca o asemenea clădire să nu fie reabilitată. Sperăm să avem un an „50” cu multe realizări, cu multe spectacole, să adunaţi toţi artiştii profesionişti...

          Alexandru Câţcăuan: - Da, bineînţeles. Cei care mai sunt în viaţă. La aniversarea de 40 i-am invitat şi pe foştii preşedinţi ai Sindicatelor, comunişti, şi pe cei noi. Le-am spus că aceşti comunişti au construit acest patrimoniu, iar noi, cei care am venit, am gestionat foarte prost. Nu sunt nostalgic după fostul regim, dar ei au construit, iar ceilalţi, care au venit, sigur, nu toţi, au vândut şi au împrăştiat tot. Nu poţi gestiona singur, dar trebuie să intri în parteneriate. Această casă de cultură avea nevoie de sală, mai ales de o sală de spectacole. Nu poţi aduce un concert, Tudor Gheorghe de exemplu sau alte megaconcerte. În Sala Polivalentă nu sună bine. În acest sens, Bistriţa este vitregită. Avem sălile de la „Dacia”, Palatul Culturii, dar sunt locuri puţine. 400 locuri la nivelul Bistriţei nu cred că e suficient, dar nefiind altele, te descurci cu ce este. Eu sper, şi dacă Dumnezeu ne ajută să repunem această clădire în valoare şi să dezvoltăm activităţi care să se potrivească, pentru că până acum nu ne-am abătut de la obiectul de activitate. Dacă scrie casă de cultură pe frontispiciu, trebuie să respecţi. Am încercat, şi în mare parte cred că am şi reuşit, să nu fac activităţi care să nu fie compatibile cu „denumirea” firmei.

          Rep.: - Mai bine educaţie, o universitate, o şcoală postliceală, decât, cum am văzut în alte locuri din ţară, am văzut case de cultură a sindicatelor cu baruri, cu cazinouri, unde, din păcate, nu mai exista activitate culturală.Care ar fi, pentru dumneavoastră, un exemplu pozitiv de casă de cultură a sindicatelor din România?

          Alexandru Câţcăuan: - Ar fi mai multe. De exemplu Piteşti, Constanţa, Zalău, Satu Mare, Botoşani, care are activităţi personale. Este foarte trist pentru aceste instituţii că trebuie să găsească soluţii să producă bani.

          Rep.: - Vă întrebam dacă mai sunt sindicate? Mai vin membrii acestora la activităţi culturale sau mai mult vin spectatorii din oraşe?

          Alexandru Câţcăuan: - Noi, la Bistriţa, am reuşit o colaborare de invidiat. Sindicatele au venit, m-au ajutat. Sigur că sunt şi membri în Consiliul de Administraţie. Cu ei construiesc toate aceste manifestări. Nu trebuie să fac eforturi mari ca să-i conving să fie de acord când pui pe masă un program foarte bine definit, când asiguri şi sursele de venit şi de cofinanţare. Ei au venit chiar cu bani. De exemplu, la „Mărul de Aur”, sindicatele au acordat premii.. Sindicatul Leoni, Sindicatul din Învăţământ, Uniunea Sindicatelor BNS, Cartelul Alfa, CNSRL Frăţia, Sanitas, toate aceste sindicate au venit şi m-au sprijinit.

          Rep.: - Pentru prima dată, la gală, am văzut sindicalişti, de la Leoni şi din altă parte, prezenţi în sală...

          Alexandru Câţcăuan: - Da, asta a fost o condiţie. Practic, ei mi-am spus că vor să-şi stimuleze oamenii. Şi atunci au venit un număr de invitaţi, din rândul salariaţilor. Astfel am încercat să mişcăm un pic şi partea aceasta, să aducem şi oamenii, membrii de sindicat, care să vină în sala de spectacole. Aceşti oameni cer în fiecare an să vină la spectacol, la gală. Omul trebuie învăţat, trebuie adus, trebuie obişnuit.

          Rep.: - Să vorbim puţin şi despre festivalurile de literatură, despre poezie şi George Coşbuc, despre proză şi Liviu Rebreanu. Cum v-aţi conturat programul pentru acest an? Cum au decurs recentele ediţii?

          Alexandru Câţcăuan: - Ediţia de anul trecut a Festivalului „Coşbuc” a fost o mare reuşită, am avut mulţi invitaţi. A fost şi preşedintele Uniunii Scriitorilor din Basarabia, de la Chişinău, căruia i s-a decernat şi Marele Premiu „George Coşbuc”. Este un poet foarte bun. De asemenea, a fost şi Nichita Danilov de la Iaşi, Valeriu Stancu, o sumedenie de scriitori – George Vulturescu, Victor Munteanu de la Bacău, o echipă de scriitori foarte buni. Foarte mulţi doresc să vină la Bistriţa, dar fiind limitate locurile, premiile şi cheltuielile, avem un număr limitat de scriitori. Aceste manifestări se desfăşoară în minimum două zile, prima zi la Bistriţa, a doua zi la Coşbuc, unde am vizitat muzeul, am văzut Colegiul „George Coşbuc”, iar finalul se face la Casa Memorială „George Coşbuc”, unde se înmânează premiile, se face un recital al câştigătorilor, iar finalul a fost la „Moara Coşbuc”, într-un spaţiu inedit, o agapă făcută de domnul primar, care întotdeauna găseşte o soluţie să încheie frumos fiecare ediţie.

          Rep.: - Festivalul Rebreanu, la fel?

          Alexandru Câţcăuan: - Festivalul Rebreanu încheie paleta manifestărilor mai mari ale programului. Şi anul trecut, prima parte a festivalului s-a desfăşurat la Bistriţa, jurizarea concursului de proză, pe urmă am avut un colocviu la Casa Memorială „Liviu Rebreanu” din Prislop, iar a doua zi am mers la Maieru, acolo am finalizat cu festivitatea de premiere, la Biserica Ortodoxă, cu o mulţime de măiereni care au fost martori la această premiere. A fost excepţional. Am avut emoţii, cred că s-a şi văzut, când ai un astfel de cadru în care creştinii vin spre cultură. Unii chiar au întrebat unde se ţine lansarea cărţii lui Uiuiu, pe care iniţial vroiam să-l facem în sala de festivităţi, unde urma să aibă loc agapa.

Rep.: - Cred că, încet-încet, ne reîntoarcem către cultură. 1969 – 2019, 50 de ani ai Casei de Cultură a Sindicatelor, 50 de ani din care Alexandru Câţcăuan  a fost present în instituţie...

Alexandru Câţcăuan: - Din anul 1986. Sunt 33 de ani. M-am legat de această instituţie, cred că mare parte a timpului l-am petrecut aici.

Rep: - De tânăr, când aţi ajuns la Casa de Cultură a Sindicatelor, ce v-aţi propus? Cât aţi vrut să rămâneţi acolo?

Alexandru Câţcăuan: - Nu m-am gândit la acest lucru. Am făcut ceea ce-mi plăcea şi atunci nici nu realizezi cum fuge timpul. Tot timpul căutam să fac ceva, să fac bine, să aduc un artist mai bun, un scriitor mai bun. Am fost în contact cu aceşti oameni valoroşi, din toată ţara. La Bistriţa am avut, tot timpul, oameni de valoare, fie la Festivalul Coşbuc, fie la Festivalul Rebreanu, la „Mărul de Aur”, pe care l-am preluat din anul 1992. Festivalul Rebreanu l-am preluat în anul 1996, când l-am adus pe domnul Gheran în judeţ. Din cauza unor orgolii, opera Rebreanu avea de suferit. După ce în 1997 a venit Gheran la Bistriţa, preşedintele Marinescu l-a angajat la Muzeul Judeţean ca muzeograf. El lucra la arhiva Academiei Române şi a scris volumele 18- 24. A încheiat opera Rebreanu. În acest an, Niculae Gheran împlineşte 90 de ani. Anul trecut am propus judeţului ca Niculae Gheran să fie Cetăţean de Onoare, dar în acest an voi reveni cu propunerea la Consiliul Judeţean, pentru că acest om merită, a făcut ceva pentru judeţul nostru, a făcut cap-coadă opera critică Rebreanu, de la volumul 1 la 24, corespondenţa în direct.

Rep.: - Cum vedeţi peste încă 50 de ani, la Centenar, Casa de Cultură a Sindicatelor?

Alexandru Câţcăuan: - Vom vedea, invit toţi tinerii. Să vedem cine o să se ocupe de reabilitarea ei peste 50 de ani.

Rep.: - Aveţi speranţe în tinerii care vin?

Alexandru Câţcăuan: - Da, deşi ei nu-şi sacrifică atâta timp pentru muncă. Noi, după ce terminăm munca zilnică, după program, rămânem să facem lucrurile care trebuie scrise, trebuie gândite, bine fundamentate. Acele lucruri trebuie făcute în linişte şi singur. Ziua îţi rezolvi probleme curente. Seara te aşezi şi lucrezi, dacă vrei să laşi ceva.

Rep.: - Reţeta, dacă vrei să conduci o instituţie: răbdare, rigurozitate şi seriozitate, să uiţi de ceas, sacrificii, să te înţeleagă familia....

Alexandru Câţcăuan: - Soţia spunea de multe ori că m-am însurat cu Casa de Cultură. Ei trebuie să-i mulţumesc în primul rând pentru înţelegere, şi fiului.

Rep.: - Deci, în acest an aveţi multe proiecte, dar cel mai important este reabilitarea clădirii.

Alexandru Câţcăuan: -  Da, reabilitarea, pe urmă aniversarea de 50 de ani...

Rep.: - V-aţi gândit la o perioadă pentru aniversare?

Alexandru Câţcăuan: - Da, luna septembrie vom pregăti o zi festivă. Mă gândesc, şi în funcţie de posibilităţile financiare, o să încerc să facem o întâlnire intimă aici, dacă cumva nu încep lucrările până în septembrie. Dacă încep lucrările, o să accesăm o altă sală, poate Palatul Culturii, o sală de la „Dacia”, unde se poate. Vreau să-i aduc pe toţi cei care mai sunt în viaţă, şi din orchestra profesională, şi dansatori, să fac un grup de cel puţin 6 perechi, să-i văd în scenă, să vină să facă un joc, „de-a lungu”.

Rep.: - Aţi avut o anumită formulă de spectacol. Era orchestra profesionistă cu scriitorii. Mai citeau câte o poezie. Iar maestrul Sabadâş spunea „Iară mergem cu Senatul”, în loc de Cenaclul. Alexandru Câţcăuan împlineşte, în luna martie, 65 de ani. Vă sorim la mulşi ani. Un mesaj pentru cititori, acum, la început de an, pentru conjudeţenii dumneavoastră...

Alexandru Câţcăuan: - Să ne ajute Dumnezeu să-l ducem la capăt măcar ca 2018. Dacă reuşim, e ok.

 

 

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]