Cât ne costă Europa, respectiv Parlamentul European

Au mai rămas două zile până la alegerile pentru Parlamentul European. Indiferent de statutul nostru, legile europene ne privesc pe toţi, uneori chiar fără să ne dăm seama. Rolul aleşilor europeni este determinant în numeroase domenii, cum ar fi: alimentaţia mai sănătoasă, libertatea de a circula şi de a munci oriunde în Uniune, protecţia mediului etc.

Bugetul Uniunii Europene este finanţat, în principal, prin contribuţiile statelor membre calculate în funcţie de bogăţia lor naţională. În acest buget intră şi o parte din TVA încasată pe teritoriul UE pentru bunuri şi servicii, precum şi o parte din taxele vamale percepute la frontierele externe ale UE pentru produsele industriale şi agricole importate din ţări terţe.

Conform informaţiilor disponibile pe site-ul www.europarl.europa.eu, aproape 1% din bogăţia naţională a statelor membre, adică aproape 235 euro/locuitor, revine bugetului anual al UE, care se ridică la peste 100 de miliarde de euro pe an. În ceea ce priveşte Parlamentul European, acesta îl costă pe fiecare cetăţean al UE mai puţin de 3 euro pe an.

LA 7 iunie 2009, România va organiza alegerile europene în acelaşi timp cu celelalte 26 de state membre ale Uniunii Europene. Vor fi aleşi 33 de deputaţi români, numărul total de deputaţi europeni fiind de 736.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5