Cea mai mare investiţie din istoria comunei a ridicat Runcu Salvei din noroaie

Cu strângerea de inimă că satul ar putea dispărea, dar totodată cu bucuria modernizărilor specifice secolului în care trăim, Runcu Salvei s-a ridicat luni, oficial, din noroaie. Momentul a fost trăit, nu întâmplător, la superlativ, în condiţiile în care protagonistul şi amfitrionul manifestărilor a fost Anchidim Pavelea, cel mai votat primar democrat-liberal din ţară, iar subiectul la ordinea zilei a fost cea mai mare investiţie pe care a avut-o vreodată comuna cu o atestare documentară datând din anul 1547 şi aflată acum la aniversarea a opt ani de existenţă de Consiliu Local postedecembrist, urmare a reconstituirii făcute după desfiinţarea operată la un moment dat de către regimul comunist.
2,5 milioane de euro, bani europeni accesaţi în baza Măsurii 322, s-au concretizat de anul trecut până acum în 11 kilometri de asfalt, construcţia unei dintre cele mai frumoase grădiniţe din judeţ, dacă nu chiar „cea mai”, dotarea Căminului Cultural inclusiv cu costume populare şi instrumente pentru orchestră, achiziţionarea unui utilaj de deszăpezire. Proiectul, unul integrat, a reuşit doar la a patra strigare, cu ajutorul mai marelui din partid, Ioan Oltean, numai după ce s-a eliminat din condiţiile de participare restricţia privitoare la numărul de locuitori, îşi aminteşte primarul cu gândul la începuturile austere, atunci când s-a văzut nevoit să fure patru scaune de la Salva pentru că în comuna tocmai reînfiinţată nu te puteai baza pe nimic. “O să le dau înapoi acum, pentru că acum avem peste 400 la Căminul Cultural”, făgăduieşte Anchidim Pavelea, cel pe care “nici nevasta nu l-a crezut că va asfalta Runcul”, nu de alta, dar “de la Beclean la Beclenuţ e o porţiune de drum stricată de când lumea şi nu s-a făcut nici până azi”.

Omul sfinţeşte locul
Aşa îl vede Ioan Oltean pe primarul care a reuşit, în ciudat aşteptărilor, să facă din Runcu Salvei o localitate asemănătoare “leit” cu una din Elveţia, Austria, Franţa, Germania etc. “Cea mai mare investiţie nu e cea de acum, ci aţi făcut-o în 2005, atunci când l-aţi ales pe Anchidim Pavelea primar”, s-a adresat deputatul mulţimii adunate în faţa scenei amenajate în mijlocul satului, cu regretul că niciunul dintre reprezentanţii judeţeni ai actualei puteri n-a răspuns invitaţiei de a participa la înaugurările de la Runc, neînţelegând că “oamenii n-au culoare politică”. A venit, în schimb, toată pleiada democrat-liberală din Bistriţa-Năsăud, cu foştii grei în funcţiile administrative trecute, dar şi cu actuali aleşi: Cristian Florian, Luca Iancu, Vasile Marc, Eugen Curteanu, Monica Săsărman, Geea Balazsy, primarii din Spermezeu, Nuşeni, Maieru.
Discursurile oficiale s-au încheiat cu urări de sănătate şi “La mulţi ani!”, dar şi cu vorbe de duh de genul celor avansate de El Lider Maximo, Ioan Oltean(“Comunităţile mici dau nume mari; Runcu Salvei a dat un poet de renume naţional, George Dâncu, un ministru şi un primar”; “La ţară s-au născut domnii”), dar şi de mai micul Cristian Florian (“Dumnezeu ajută pe cei buni; şi aici a dat după sufletul oamenilor”).
A urmat spectacolul cu Ansamblul “Roata de la Runc”, fraţii Androne din Maramureş şi alţi îndrăgiţi artişti de muzică populară.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5