Ceasul lui s-a oprit într-un aprilie...

Propun un scurt popas, în acest aprilie parfumat, în memoria profesorului şi poetului Teodor Vrăsmaş, de la moartea căruia se împlinesc 18 ani (n. 1931-d.1998), ademenit de minunea florilor gingaşe şi lăsând lumea aceasta zbuciumată pentru liniştea pe care şi-o dorea de multe ori.
Nava inimii sale era „gravă, cu pânzele ţesute din gânduri/ Pletea legănându-se pe apele sufletului”... într-o derută. Tot căutând şi adunând a dat viaţă naturii, apelor, munţilor, văilor, luncilor şi oamenilor, purtând un dialog imaginar permanent.
La vârsta sa a lăsat o activitate didactică bogată, în care a pus pasiune şi responsabilitate, fiind măsurată prin aprecierea foştilor elevi, atât în cadrul orelor la catedră, cât şi a numeroaselor expediţii şi excursii realizate cu aceştia (”Dăscălie” ori „Adio excursii cu Teo ca ghid”).
Spectacolul naturii îl fascina („Cântecul pădurii”, „Pe planeta Terra”, sentiment ce-l transmitea elevilor săi.
Doresc, doar să marchez momentul acesta ca o comemorare verbală a anilor ce au trecut, în semn de respect pentru ce a făcut bine şi nu a intra în detalii, despre care am mai scris şi s-a mai scris.
Activitatea ca animator cultural, aptitudini pentru desen, pentru darul cântului, spontaneitatea în a crea versuri populare, daruri primite de la Dumnezeu, erau cunoscute de colegi şi de cei din jur.
Pasiunea pentru pozie o ţinea protejată de discreţie, nici membrii familiei nu au ştiut pentru că fraţii au trăit departe de Bârgău.
Când, la rugămintea lui, am reuşit să-i public cele 2 volume: „De dragoste şi dor” şi „Drumeţie şi poezie” (încă nelansat), la Ed. Karuna, a fost un adevărat şoc.
Tematica poeziei sale este foarte bogată şi variată. Amintesc în treacăt câteva din sursele de inspiraţie: copilăria, natura, familia, peregrinările sale cu toate formele de religef (volum „Drumeţie şi poezie”), poezii cu simţire patriotică, dorurile sale, dedicaţii personalităţilor culturii.
Poezia sa poartă un mesaj emoţional puternic.
Descoperim în unele versuri un umor, care place, uşor comestibil, mai ales în epigrame.
Refugiul în natură şi poezie i-a dat energie, putere de a reziste în marea învolburată a vieţii, compensând suferinţele, de care n-a fost scutit.
Recunoaşterea valorii operei sale este încă o recompensă, de aceea poate „Să se odihnească în pace”.
prof. Rafila Mureşan