Cel mai frumos Altar de Vară din judeţ, binecuvântat de Mitropolitul Andrei

IPS Mitropolit Andrei Andreicuţ, însoţit de un sobor de preoţi, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă “Sf. Ilie” din Bistriţa (peste podul Budacului) cu ocazia Sfinţirii Altarului de Vară, ridicat în cinstea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Anul 2013 este declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române “An omagial închinat cinstirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena” la împlinirea a 1.700 ani de la Edictul de la Milan (313), prin care s-a dat libertate religioasă tuturor creştinilor. Mitropolitul a adresat celor prezenți și un cuvânt de învățătură, pornind de la pericopa evanghelică : “În această duminică minunată, când am sfințit Altarul ocrotit de Sfinții Împărați Constantin și Elena, cuvântul de învățătură pe care doresc să vi-l pun la suflet îl intitulez ochii sufletului. Evanghelia ce s-a citit are o profunzime aparte. Domnul Hristos a tămăduit un orb din naștere. E teribilă această patimă, dar nu avem experiența ei să ne dăm seama cât este de greu, însă, tot așa de grea este și orbirea sufletească. Și mă tem că de multe ori experiența acestei orbiri o avem.”
La finalul Sfintei Liturghii au luat cuvântul, protoiereul de Bistrița, pr. Alexandru Vidican și pr. paroh Constantin Mileșan, care au adus mulțumiri tuturor celor care au ajutat la construcția acestui locaș de rugăciune. În semn de prețuire față de munca depusă, Mitropolitul Andrei i-a dăruit pr. paroh Constantin Mileșan o diplomă de aleasă cinstire și dreptul de a purta de acum înainte bederniță.
Cu această ocazie a fost sfinţit şi Noul Sediu Parohial ridicat în curtea Bisericii de către părintele Constantin Mileşan, împreună cu credincioşii.
Alături de comunitatea de credincioşi au fost preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, prefectul Ioan Țintean, primarul Ovidiu Creţu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alexandru Pugna.
Tot acum, Concursul județean de creații literare și plastice „Bucuria Învierii din sufletul copilului”, aflat la ediția a II-a, derulat la sediul protopopiatului ortodox din Bistrița, i-a premiat câştigătorii. Manifestarea a fost iniţiată de protopopul ortodox al Bistriţei, pr. Alexandru Vidican, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, și este organizată de Arhiepiscopia Clujului, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistrița-Năsăud. Competiția s-a desfășurat pe trei secțiuni: pictură pe sticlă, desen, colaj și machete sau creații literare în proză.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5