Cel mai frumos dar de sărbători – cartea ,,Neamuri şi familii rebrene’’

Locuitorii comunei Rebra s-au bucurat în aceste zile de sărbătoare să-l aibă în mijlocul lor pe profesorul Viorel Rus, originar din această localitate, care le-a oferit în dar cea mai frumoasă şi de folos carte intitulată,, Neamuri şi familii rebrene’’, pe care a lansat-o în Căminul cultural devenit neîncăpător pentru mulţimea care s-a adunat la această festivitate.
Lucrarea depăşeşte prin proporţii şi profunzime tot ceea ce s-a elaborat până acum în acest domeniu. Este o cercetare care se bazează pe documente de arhivă şi informaţii luate direct de pe teren pe care le-a aşezat cu multă pricepere şi rigoare ştiinţifică în cele 770 de pagini. Cartea este structurată pe două capitole mari care-i definesc conţinutul : primul, File din istoria Rebrei şi al doilea, Neamuri şi familii rebrene (1698-2013 ), fiecare având câte 4 şi respectiv 6 subcapitole, bine rânduite şi cu largi rezonanţe informaţionale. Spaţiul cel mai cuprinzător aparţine istoricului celor 57 de neamuri şi genealogiei a 123 de familii vechi a căror filiaţie se intinde până în prezent
Cititorul poate găsi aici informaţii despre istoria acestei localităţi, dar mai ales, îşi poate satisface curiozitatea aflând date importante despre moşii şi strămoşii săi, ceea ce nu este deloc puţin, având în vedere că investigaţiile se întind pe o perioadă de peste 300 de ani. Cartea este un document extrem de util pentru administraţia locală căreia i se uşurează munca în întocmirea actelor de uz intern.
Viorel Rus şi-a câştigat un loc de cinste în lumea oamenilor de ştiinţă prin cercetările sale de genealogie, dar nu numai, iar lucrarea domniei sale ,, Neamuri şi familii rebrene’’ este unică în judeţul nostru şi chiar în ţară, putând fi luată drept model de către cei care se ocupă de acest domeniu.
Ca unul care a şters,,colbul de pe cronice bătrâne’’, autorul acestei impresionante lucrări a pus în ea multă dragoste şi pasiune, a învestit muncă şi timp, pentru a-şi face o datorie de onoare faţă de oamenii din rândul cărora s-a ridicat. Ce dar mai frumos, putea să aducă acum de sărbători consătenilor săi, decât cartea ,,Neamuri şi familii rebrene’’. Un gest frumos şi un semn de recunoştinţă faţă de satul care i-a mângâiat copilăria
D-l Viorel Rus este un scriitor veritabil, un cercetător meticulos, plin de ambiţie, mereu în căutare de noi subiecte care îi dau satisfacţii spirituale.
Cartea este scrisă la un nivel ştiinţific ireproşabil, dovadă a unei experienţe consacrate şi a unui stil scriitoricesc inconfundabil, iar autorul este deja un nume de rezonanţă în literatura de specialitate, care se bucură de reale aprecieri pentru lucrările sale.

Comentarii

17/07/23 03:13

Doresc și eu această carte. Rog autorul să mă contacteze.
Mulțumesc!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5