Cel mai iubit cuplu de bistriţeni, în Emiratele Arabe

Aflat pentru prima dată într-o vacanță în Emiratele Arabe, cel mai iubit cuplu de bistriţeni, Matilda Pascal-Cojocărița și dirijorul Ștefan Cigu, s-au relaxat alături de bunii lor prieteni Alina și Romeo de la trupa Alesis, dar şi de Văru Săndel şi soţia acestuia.
Artiștii au ales un sejur de lux în Abu Dhabi și Dubai, unde au vizitat parcul de distracții Atlantis și s-au fotografiat cu cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa. Clădirea are o înălţime de 828 de metri şi are funcţionalități multiple: pe cele 163 de etaje există un hotel Armani, birouri pentru companii și chiar locuinţe rezidenţiale. Artiștii au fost încântați că la etajul 148 al clădirii există o punte de observaţie, iar mai sus, la etajele 156-159, sunt dedicate sistemelor de telecomunicaţii.
Cu o carieră frumoasă, apreciaţi pentru muzica lor nu doar în ţară ci şi în străinătate, Matilda şi Ştefan Cigu au avut o vacanţă plăcută, cu clipe de relaxare maximă şi şi-au reîncărcat bateriile pentru noua stagiune a ansamblului „Dor Românesc”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]