CENTENAR NICOLAE STEINDHART

Pe data de 29 iulie 2012, s-au împlinit 100 de ani de la naşterea celui care a fost părintele monah Nicolae Steinhardt., reputat scriitor şi critic literar care s-a născut în apropierea Bucureştiului în comuna Pantelimon, într-o familie evreiască,pe numele său întreg Nicu Aurelian Steinhardt, fiind fiul fostului inginer şi arhitect Oscar Steinhardt, care în timpul primului război mondial, în luptele de la Mărăşti a fost rănit,ceea ce i-a adus decoraţia „Virtutea militară”.
Nicolae Steinhardt a urmat Liceul „Spiru Haret”, fiind coleg cu Constantinica Noica, Mircea Eliade şi Alexandru Paleologu, fiind singurul elev de confesiune mozaică înscris şi la cursurile de religie creştină, care după liceu frecventează Cenaclul literar „Sburătorul”. În 1932 îşi ia licenţa în drept şi litere la Universitatea din Bucureşti, iar în anul 1934 debutează cu volumul „În genul…tinerilor”. Îşi continuă studiile, susţinându-şi, doi ani mai târziu, doctoratul în drept constituţional, apoi şi-a continuat studiile în Franţa şi Anglia, întorcându-se în ţară în 1939, angajându-se redactor la „Revista Fundaţiilor Regale”, fiind înlăturat un an mai târziu, când s-a declanşat „purificarea etnică” sub guvernarea Antonescu-Sima. Revine la „Revista Fundaţiilor Regale” în 1944, având până în 1948 o bogată activitate publicistică şi critică. O perioadă grea îl aşteaptă în perioada 1948-1958 în timpul procesului intentat elitei intelectuale româneşti, perioadă când a fost condamnat la 12 ani de muncă silnică pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale”. Aflat în închisoarea Jilava, a decis să treacă la creştinism, fiind botezat de ieromonahul Mina Dobzeu. Chinurile din temniţele închisorilor comuniste- Jilava, Gherla, Aiud – i-au întărit credinţa în Dumnezeu. A fost eliberat din închisoare, odată cu graţierea generală a deţinuţilor politici, în august 1964, ducând o autentică viaţă creştină. După moartea tatălui său în 1967, hotărăşte să se călugărească. Marele om de cultură Constantin Noica şi coleg de detenţie i-a vorbit despre obştea călugărească de la Rohia, unde, vreme de 7 ani a făcut pelerinaje, apoi în august 1980 s-a călugărit, primind numele de Nicolae.
În anii 1970 şi-a reluat viaţa literară, publicând traduceri,eseuri, cronici în mai multe reviste, dar şi numeroase cărţi:”Între viaţă şi cărţi”(1976); „Incertitudini literare”(1980); „Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului”(1983); „Escale în timp şi spaţiu sau Dincoace şi dincolo de texte(1988). În perioada când era călugăr la Rohia, părintele monah Nicu Steinhardt, prieten fiind cu Teohar Mihadaş întemeietorul Cenaclului „Saeculum” al tinerilor scriitori din Transilvania, a început să frecventeze şi această mişcare literară, întâi la Dej, apoi la Beclean, unde am avut onoarea să-l cunosc. Acest lucru s-a petrecut cu ocazia aniversării prietenului său şi al meu poetul, prozatorul şi omul Teohar Mihadaş, un apropiat al subsemnatului. În cartea mea : „Cartea cu întâmplări”(Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011) relatez acest moment. : „Mi-a venit rândul să vorbesc după ilustrul monah de la Rohia, părintele Nicolae Steinhardt, un alt simbol al rezistenţei intelectuale româneşti, autor al acelui monumental „Jurnal al fericirii”. Eram stăpânit de emoţii, dar privirea încurajatoare a mereu tânărului haiduc Teohar mi-a dat curajul de trebuinţă. Era prima mea ieşire într-un asemenea maiestuos cadru”. Mărturisesc că încă din prima clipă m-am simţit fascinat de figura călugărului-cărturar, pe care eu, mai tânărul său confrate în ale scrisului îl asemuiam cu un sfânt, iar vorbele sale cântate şi molcome îţi ungeau sufletul ca un balsam. Aşa l-am cunoscut şi l-am considerat un sfânt. Îl învidiez uneori pe Ioan Pintea pentru norocul său de-al cunoaşte pe monah atât de aproape pe călugărul-cărturar şi de a fi ucenicul apropiat al marelui om. Pe bună dreptate Ioan Pintea scria: „Viaţa lui a fost ca o cometă. A ars. Şi asta, în multe feluri, numai căastăzi, memoria lui este oarecum incompletă, din punct de vedere al criticii literare, dar mai ales a ceea ce a fost el pentru ortodoxia româneasă. Biserica nu l-a valorificat niciodată pe părintele Nicolae Steinhardt aşa cum ar fi meritat”.
Ultimii ani ai vieţii i-au fost „înseninaţi” de prezenţa în proximitatea sa a unor tineri, printre care şi scriitorul preot Ioan Pintea, pe care eu îl consider ca o creaţie a sa. Frumoasă şi majestuoasă creaţie şi zămislire, nu-i aşa ?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]