Centenar sărbătorit în stil european la Bistriţa. Tineri din Cehia, Estonia, Letonia au venit să ne cunoască acasă

Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit în fel și chip peste tot în țară și în lume, iar Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița a avut șansa de a marca acest mare eveniment în stil european alături de 20 de tineri din Cehia, Estonia, Letonia și România în cadrul proiectului ERASMUS+ European Youth in the year of Centenary.
Astfel, timp de 5 zile, în perioada 28 noiembrie -3 decembrie 2018, participanții au avut ocazia să își prezinte istoria celor 100 de ani prin metode non formale, să lege prietenii, să dezvolte competențe și să pună bazele unor noi parteneriate.
Printre activitățile organizate se numără vizita la Grădinița cu Program Prelungit „Trenulețul Veseliei” unde au participat la un spectacol și la o expoziție realizată de preșcolari împreună cu cadrele didactice, precum și vizita la Liceul de Arte „Corneliu Baba” unde au participat la expoziția organizată în cadrul proiectului „Ateliere de jocuri și creație în anul Centenarului”.
În plus, cu sprijinul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, am organizat o conferință de prezentare a proiectului, la care au participat tineri din comunitate.
Participanții au lipsit nici de la parada organizată la Bistrița cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, fiind impresionați de evenimentele derulate la nivel local, iar pentru ultima zi de proiect, aceștia pregătesc o piesă de teatru non-formal care va fi pusă în scenă la Liceul de Arte „Corneliu Baba”.
Considerăm că acest proiect reprezintă o oportunitate unică de a învăța unii de la ceilalți, de a realiza că deși suntem diferiți, avem istorii comune, de a ne bucura împreună de libertate și de a ne dori să fim tinerii implicați și responsabili de care țările noastre au nevoie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5