CENTENAR TEODOR GHIŢAN

(03.07.2012- 20.09.1992)

La 3 iulie 1912 a venit pe lume, în familia lui Ioan şi al Mariei Ghiţan, ţărani de frunte ai comunei Bistriţa Bârgăului, copilul Teodor, ce va deveni un important cercetător al istoriei meleagurilor natale. Ţăranul Ioan Ghiţan atunci, ca şi mulţi oameni de astăzi, a căutat în lume un loc de muncă prin care să adune bani pentru familia lui. Astfel în 1915 se afla muncitor-turnător la Fabrica de Autoturisme „Ford” din Detroit-U.S.A, în timp ce Toderică, acasă, păzea turma de miei în aşteptarea valutei ce i-ar fi făcut posibil să studieze. A început să înveţe la şcoala din sat şi la cea din Prund, unde a avut-o învăţătoare pe apreciata Leontina Beşa, care i-a deschis dragostea pentru învăţătură, la fel ca şi lui Ion Th. Ilea şi la mulţi alţii. Studiile medii le urmează la Liceul „Alexandru Odobescu” din Bistriţa (astăzi Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”). Işi caută un drum al pregătirii şi specializării, motiv pentru care, în perioada 1933-1948, frecventează cursuri universitare (trei facultăţi: Dreptul, Geografia şi Istoria) la Universităţile din Oradea, Cernăuţi, Bucureşti, Timişoara, Cluj. Nu a fost vorba despre întreruperi, repetări sau amânări dorite, ci războiul şi dorinţa de cunoaştere. In paralel a urmat trei şcoli militare, pentru ca în final, fiind talentat în arta culorii, să absolve şi Şcoala Populară de Artă-secţia Pictură, din Cluj.
Poza Teodor Ghiţan
Teodor Ghiţan a trăit din plin şi activ, pe front, perioada celui de Al Doilea Război Mondial, ajungând până la gradul de maior. După cum îşi aminteşte şi apreciază Simion Cristea la un Simpozion Cultural al Văii Bîrgăului, „viaţa lui T. Ghiţan s-a prefirat din leagănul copilăriei, dar mai ales din vremea războiului, sub arcul intim şi protector al credinţei. La Odessa, în urma unor servicii aduse unei familii, o venerabilă doamnă octogenară a vrut să-l răsplătească cu mai multe daruri. Dar ce intră în raniţa unui militar? Convinsă că nu poate lua darurile oferite, doamna, întinzând mâna, luă de pe perete o icoană a Maicii Domnului, placată cu argint. După ce se închină în faţa ei cu câteva mătănii mari, o înmână militarului zicând:”Maica Domnului să-ţi ocrotească toate drumurile ca să ajungi acasă sănătos”. Când era vorba de război, printr-o deasă ţesătură de emoţii, el (Teodor Ghiţan, n.n.) ne mărturisea:”Icoana aceasta m-a adus pe mine acasă!”
După încheierea războiului şi terminarea studiilor Teodor Ghiţan a intrat în activitate ştiinţifică, didactică, artistică, de cercetare, social-culturală. Ajunge şef de cabinet şi membru al corpului didactic de la Catedra de Istoria Medicinei din Cluj, pe lângă academicianul Valeriu Bologa, căruia îi devenise prieten şi colaborator important.
A participat la mai multe Congrese Internaţionale de Istoria Medicinei, aducând importante contribuţii prin comunicările sale, motiv pentru care a fost cuprins în diverse dicţionare şi enciclopedii de profil. In perioada 1948 până la pensionare (în 1972) a avut mai multe locuri de muncă şi funcţii profesionale: -casier şi secretar la Oficiul de Turism al regiunii Cluj (1948-1949); -preparator, şef de cabinet şi membru al corpului didactic la Catedra de Istoria Medicinei din Cluj (1949-1964); -şef de serviciu la Biblioteca Centrală a I.M.F.-Cluj (Institutul de Medicină şi Farmacie); -redactor principal tehnic la revistele clujene ale I.M.F.: Clujul Medical şi Dialog (1968-1972).
Ca recunoaştere a meritelor sale pe tărâmul cercetării a devenit membru al următoarelor societăţi ştiinţifice: -Uniunea Societăţilor de Ştiinţe Medicale, secţia Istoria Medicinii din Cluj şi Bucureşti; -Societatea Internaţională de Istoria Medicinei din Paris;
-Societatea Geografică din S.U.A., National Geographic-Washington. Activitatea de cercetător şi publicist a lui Teodor Ghiţan cuprinde 165 de titluri, reprezentând studii şi articole istorice, medico-istorice, geografice, turistice, etnografice, biografice şi monografii. A adunat un imens volum de material documentar-informativ, foarte mult rămânând în manuscris. A colaborat la realizarea unor volume colective precum: Contribuţii la Istoria Medicinei în R.P.R. (Bucureşti, 1955), Judeţul Bistriţa-Năsăud. Studii şi cercetări etnografice (1977), Istoria sănătăţii în judeţul Bistriţa-Năsăud,(împreună cu Radu Lezeu şi Iuliu Şuteu) lucrare amplă şi unică în acest domeniu, cuprinzând o perioadă de 700 de ani. Teodor Ghiţan a fost un mare iubitor al meleagurilor natale. Am purtat cu el o intensă corespondenţă privind cercetările monografice şi organizarea Simpozionului Cultural al Văii Bârgăului, la care era prezent cu foarte documentate şi interesante comunicări. De fiecare dată ne sfătuia să adunăm materiale, să invităm tineri şi să îi atragem spre a fi cercetători şi iubitori ai culturii, păstrători ai valorilor etnografice locale. „Pitorescul costum de pe Bârgău (spune Simion Cristea), ţesut din zâmbete de soare şi pajişti înflorite, era una dintre adoraţiile sale vestimentare. In colecţia sa sunt păstrate foarte multe fotografii de acest gen. La unele festivităţi se îmbrăca şi el într-un astfel de costum, zicând celor din jur, cu o mândrie vecină cu virtutea: „Cred că nu există vreun rege îmbrăcat mai frumos decât mine”.
Cercetătorul Teodor Ghiţan a fost un îndrăgostit de natura florală şi un talentat artist plastic. A învăţat „elocvenţa culorilor” (Simion Cristea) şi a reuşit să toarne în lucrările sale substanţă, viaţă, suflet. Preponderent florale, tablourile lui lucrate în ulei, foarte reuşite, „captivează şi ochii severi ai criticilor de artă. Margarete şi dumitriţe, violete şi părăluţe, garoafe şi crizanteme, albăstrele, tufănele şi trandafiri, gura-leului, busuioc de grădină şi irişi, i-au inundat penelul în toată incandescenţa lor, palpitând în tablourile lui o îmbătătoare făgăduinţă de viaţă. Ni se pare partea cea mai aprinsă din fascicolul liric al activităţii sale” (S.C.).
Teodor Ghiţan a fost un un iubitor de oameni, un bun şi solidar prieten. Mulţi s-au hrănit din munca lui de cercetare. Un ţăran din Joseni (Petru Pop, decedat în 1994, apud Simion Cristea), fiind în timpul războiului subordonatul lui Ghiţan, îşi aminteşte şi recunoaşte: „Când pomenesc numele domnului profesor Ghiţan, trebuie să-mi ridic pălăria, aşa om a fost”. Bârgăul se poate mândri cu astfel de oameni.
Viaţa lui Teodor Ghiţan s-a curmat la vârsta de 80 de ani, în 20 septembrie 1992, în prezenţa soţiei sale Mariana, cea care l-a înţeles şi l-a sprijinit în truda şi vocaţia sa. Trupul său a fost depus în grădina părintească din Bistriţa Bârgăului, alături de ale părinţilor săi. Sufletul său este alături de noi şi ne veghează întru continuarea dorinţelor sale de cercetare şi de emancipare socială, culturală, morală, spirituală. Un nuc ce îmbătrâneşte şi el an de an, freamătă şi îl veghează.

(Text preluat din: Titus Wachsmann-Hogiu, Bârgăuani de top, Bistriţa, 2009)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]