Centru comunitar integrat, din fonduri europene, la Romuli
Mie, 01/11/2023 - 10:28
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 3 noi contracte de finanțare, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Dintre acestea, un proiect, în valoare de 484.757,79 lei, vizează înființarea unui centru comunitar integrat în comuna Romuli.
Înființarea acestui centru comunitar integrat va conduce la îmbunătățirea accesului populației și, în special, al grupurilor vulnerabile la infrastructura medicală, precum și la servicii sociale și educaționale de calitate, în vederea promovării incluziunii sociale și a combaterii sărăciei.
Citiţi şi:
- Centru comunitar integrat, la Parva, cu fonduri prin PNRR. Servicii oferite de un asistent comunitar, un consilier şcolar şi un mediator şcolar!
- Ovidiu Frenţ: Sper ca MAI să nu taie de la finanţare Centrul Integrat de Servicii Publice Comunitare
- Petru Rareş, Salva, Târlişua şi Tiha Bârgăului, incluse în programul ANCPI de cadastru integrat, din fonduri europene nerambursabile
- Avocatul Monica Săsărman, numită secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației!
- Peste 6 milioane lei, din fonduri europene, pentru extinderea, modernizarea și echiparea Liceului Tehnologic ”Florian Porcius” din Rodna
Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 19:55
Primăria şi monumentul eroilor din Căianu Mic, inaugurate în prezenţa mitropolitului Andrei Vin, 14:38
INTERDICȚIA HHC NU FUNCȚIONEAZĂ Vin, 13:32
Aproape 700 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, la Bursa organizată de AJOFM BN! Vin, 12:16
Întâlnirile Radu Săplăcan, la Braniștea Cultura
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Uniunea...
Comentarii
Paul -
Vin, 16:38
Motto:
"Cum de rămân nespânzurați
Acești nerușinați și hoți?...
Poate doar pentru că nu sunt...
Eori -
Vin, 16:19
Școlile Profesionale Ar Trebuii Să Dispară Definitiv Din Lume, Deoarece Sunt Degeaba, Mai Mult De...
un cetatean -
Vin, 13:44
PSD-ul face ce a facut intotdeauna. Daca unii mai cred minciunilor lor, este spre paguba societatii!
Maria -
Vin, 13:05
La mulți și binecuvântați ani, celui mai minunat preot!
Eori -
Vin, 09:44
Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți...
Aniversări
La ceas de sărbătoare, preacucernice părinte Ionuț Pop Ursu, preot paroh la Agrieș, vă adresăm gânduri de aleasă recunoștință, împreună cu urări de...
Astăzi, la popas aniversar, îi transmitem părintelui Grigore Simion Marga, preot paroh în Ruștior-Lunca, sincere și călduroase felicitări și urări de...
În zi de naştere, adresăm dnei FLORICA BUDUŞAN, antrenor-coregraf Clubul Floris, calde urări aniversare, însoțite de gânduri bune.
Adaugă comentariu nou