Centrul de formare profesională

Au fost finalizate lucrările de amenajare la Centrul de formare profesională din Beclean. Aşa după cum am mai scris în paginile noastre, o finanţare importantă de la bugetul de stat a făcut posibilă transformarea unui punct termic dezafectat, situat pe Aleea Zorilor, într-un modern centru de formare profesională. Iniţierea acestui proiect a avut loc în urmă cu doi ani , când au fost parcurse toate procedurile legale în vederea demarării proiectului. Lucrările au început în toamna anului trecut, când au fost definitivate toate procedurile legale şi cele tehnice şi a fost deschisă finanţarea efectivă alocată. Proiectul tehnic al lucrării realizate la Beclean a prevăzut schimbarea destinaţiei vechiului punct termic dezafectat şi amenajarea în clădire a unor ateliere şcolare, prin lucrări de recompartimentări şi supraetajări. Astfel la parterul clădirii au fost amenajate trei spaţii destinate pregătirii practice în cazul dulgherilor, zidarilor şi a fierarilor-betonişti, o sală de curs, un vestiar şi un grup sanitar, iar la etaj au fost amenajate trei birouri (două ale Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Beclean şi unul pentru centrul de formare), o sală de curs, o magazie şi o arhivă. Lucrările au finalizate de curând, clădirea fiind pregătită să intre în funcţiune, în folosul comunităţii locale, cu scopul de a asigura formarea profesională şi pregătirea de specialitate pentru diverse profesii cu mare căutare pe piaţa forţei de muncă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5