Centrul de Transfuzie Sanguină Bistriţa va fi dotat cu aparatură şi echipamente noi

Zece centre județene de transfuzie sanguină vor fi renovate și dotate cu aparatură medicală, până la finalul anului în cea de a doua etapă a programului „O șansă pentru viață”, implementat de Asociația React și finanțat de Fundația Vodafone România. Fiecare dintre acestea va beneficia de renovare și dotare cu aparatură modernă în baza unei analize de nevoi realizate de organizatori în primele luni ale acestui an.

Astfel, centrele județene din Arad, Alba Iulia, Brașov, Constanța și Călărași vor beneficia de renovarea circuitului donatorilor și dotare cu echipament de recoltare sanguină, iar centrele din Bistrița, Drobeta-Turnu Severin, Sfântu Gheorghe, Slobozia și Târgu Mureș vor fi dotate cu aparatură și echipamente noi, performante, folosite în recoltarea și prelucrarea sângelui.

Anual în aceste 10 centre donează peste 83.700 de donatori. Sângele recoltat este analizat, prelucrat și transformat în preparate sanguine care ajung la pacienții din 80 de spitale din toată țara. Centrele de transfuzii județene sunt singurele unitați medicale abilitate să recolteze și să ofere sânge pentru sistemul medical. În fiecare an, peste 150.000 de pacienți sunt beneficiarii direcți ai sângelui furnizat de aceste centre.

„Criteriile după care am selectat cele zece centre, la fel ca și anul trecut, sunt unele transparente. Am ținut cont, pe de o parte, de numărul de donatori deserviți, și pe de altă parte de gradul de deteriorare, în special în ceea ce privește circuitul donatorului, sau de lipsa aparaturii medicale moderne. Prin renovarea noilor centre vrem să ne reîntărim angajamentul de a susține donatorii de sânge și personalul medical în activitatea pe care o desfășoară, salvatoare de vieti omenesti”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.

Această nouă etapă a programului „O sansă pentru viață” este finanțată de Fundația Vodafone România cu 190.000 de euro. Valoarea totală a sumei investite de fundație în renovarea centrelor de transfuzie sanguină ajunge, astfel, la 538.530 de euro. Cele opt centre renovate în 2015 recoltează sânge de la o treime din donatorii din România și deservesc 291 de spitale.

„Donarea de sânge este gestul prin care fiecare dintre noi, atâta timp cât avem o stare bună de sănătate, putem să salvăm vieți. Când am demarat proiectul de renovare a centrelor de transfuzie sanguină, am pornit de la o realitate descurajatoare pentru potențialii donatori: spațiile de întâmpinare și de donare propriu-zisă erau slab dotate și neprimitoare, uneori chiar insalubre. Prin proiectul «O șansă pentru viață» am reușit să asigurăm spații de donare la standarde europene pentru români, dar și să mobilizăm și să educăm populația în legătură cu importanța vitală a donării, prin sesiunile mobile de donare de sânge”, a declarat Anca Ștefan, Președintele Asociației React.

      „O şansă pentru viaţă” este cel mai amplu program naţional de donare de sânge derulat până în prezent în România. Programul, implementat de Asociaţia React şi Fundaţia Vodafone România, a fost lansat în mai 2008 cu scopul de a îmbunătăţi sistemul transfuzional românesc. Până în prezent, prin acest program, numărul donatorilor la nivel naţional a crescut cu 10%, mai mult de 130.000 de persoane au fost transformate din simpli cetăţeni în donatori de sânge şi peste 250.000 de vieţi au fost salvate, se arată în comunicatul remis redacţiei.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5