Cerc pastoral-misionar la Ilva Mică

Cornel Coprean

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Brici Iuliu, s-au întâlnit duminică, 1 iunie 2014, în Parohia Lunca Ilvei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, în prezenţa a peste 200 de credincioşi, soborul preoţilor slujitori, alături de părintele paroh Ciherean Vasile, au săvârşit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos.
În cuvântul rostit la finalul slujbei acatistului, pr. Iliş Ioan de la Parohia Feldru a vorbit credincioşilor despre Sfânta Cruce şi a subliniat că ea este semnul nostru existenţial şi fundamental. Părintele a mai arătat că locul Sfintei Cruci în cultul ortodox este marcat de sărbătorile închinate ei, dar şi de faptul că nici o slujbă nu se săvârşeşte fără prezenţa ei.
Acest eveniment de bucurie duhovnicească, al doilea din acest an, se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Ilva Mică.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]