Cetatea culturală Rodna

În vrednica cetate a culturii de pe Valea Someşului, Rodna, un cuib de intelectuali reuşeşte să editeze revista socio-culturală de aspiraţie creştină “Cetatea Rodnei”, care apare sub sigla Muzeului Etnografic şi al Mineritului Rodnean. Numărul pe aprilie debutează cu un studiu de specialitate semnat de dr. Adrian Onofreiu- “Date documentare privind evoluţia populaţiei zonei Rodna în perioada 1857-1877”. Prof. dr. Nicolae Scurtu aduce în atenţia publicului o epistolă necunoscută a lui Iulian Marţian, iar prof. Codruţa Liliana Pop prezintă o paralelă între Eminescu şi Bacovia. Conf.univ.dr. Mircea Mureşianu descrie entitatea economică a districtului grăniceresc năsăudean, iar prof. Emil Bălăi aduce un omagiu celui care a fost Silvestru Leontin Mureşianu. Despre Învierea lui Hristos scrie înv. Ana Emilia Bodriheic şi prof. Doru Călin Bodriheic, iar despre dificultăţile ortografice în utilizarea unor adverbe compuse ne spune Virgil Ureche. Marele folclorist Liviu Păiuş ne spune cum este printre americani, iar conf.univ.dr. Florian Roatiş face un istoric al scriitorului N. Steinhardt şi al drumului de la sinagogă la mânăstire. Scriitorul Icu Crăciun are un eseu despre Rodna în romanul proletcultist “Izvorul roşu” de Nicolae Jianu. Ing. Alexandru Jauca descrie vânatul cu trofee din fondurile de vânătoare administrate de către Ocolul Silvic Rodna, ing. Mihai Pop vorbeşte despre mistreţi, iar Gego Susana despre pensiunea turistică Suzy din Valea Vinului. Poezia este semnată de Aurel Cleja şi Ioan Voicu, în publicaţie regăsindu-se şi materialele gândite de pr.Gheorghe Ganea, prof. Iacob Guşă, prof. Vali Ganea, înv. Ilie Hoza, Gherasim Domide, înv. Ilie Hoza. O publicaţie care se încăpăţânează an de an să ne demonstreze că cultura adevărată este încropită acolo, în lumea satului.

.

Comentarii

20/01/10 14:49
mihaela

Buna ziua, as dori si eu sa aflu de unde pot procura nr, acesta din aprilie 2009 deoarece pare f.interesant.
Ma intereseaza in special articolul despre mistreti a domnului ing. Mihai Pop.
Multumesc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]