Cetăţeneşte, despre Beclean

Aflaţi în funcţii de reprezentare cetăţenească, unii dintre aleşii locali ai beclenarilor par să nu-şi fi uitat menirea pentru care au fost învestiţi, pentru patru ani, în posturi cu putere legislativă orăşenească, amintindu-şi de poporul cu implicare civică şi gânduri de dezvoltare urbană şi altfel decât o fac în campania electorală. Cel puţin aşa arată iniţiativa unui trimis al PSD în Consiliul Local Beclean, de orientare spre interacţiune publică în ideea dezbaterilor pe tema problemelor din teritoriu, a identificării de vise realizabile, soluţii pertinente, oportunităţi, locuri de muncă, totul spre mai binele obştii extrem de receptivă în mediul on-line, acolo de unde a şi fost lansată, către “dragii prieteni”, chemarea formulată de “consilierul vostru, Veres Zoltan”: “Vă invit pe data de 21 iulie 2013, pe terasa cafenelei Bella Romantica, de la ora 14.00 (vis-a-vis de Biserica Reformată din centru), pentru a vă exprima ideile şi gândurile faţă de dezvoltarea oraşului Beclean şi nu numai.”; potrivit acestuia, propunerilor vor fi centralizate şi vor ajunge pe masa de lucru a primarului Nicolae Moldovan şi a Consiliului Local. Reacţiile n-au întârziat să apară chiar pe Facebook, acolo unde s-au format deja opinii despre ce-i lipseşte oraşului de pe Someş: drum de centură, semnalizarea acustică şi nivelarea trecerii la nivel cu calea ferată la intersecţia cu drumul ce duce spre Figa, amplasarea unei oglinzi în sensul giratoiu de la primărie, ş.a.m.d.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]