Ceva din Cenaclul “Flacăra”, la Beclean

În amintirea a ceea ce a fost fenomenul reprezentat de Cenaclul “Flacăra” și Adrian Păunescu, turneul „Te salut, generație-n blugi!” ajunge luni, 21 noiembrie, și la Beclean, prin intermediul interpretului și autorului folk, Tică Lumânare. Spectacolul organizat de Asociația “Big City” din localitate va avea loc începând cu ora 18.00, la OUPS Cafe & Kebab, iar intrare e accesibilă în schimbul a 10 lei/persoană.
Cenaclul “Flacăra” a luat ființă în 17 septembrie 1973, devenind până la interzicerea din 16 iunie 1985 un adevărat fenomen de masa ce a însemnat 1.615 manifestări de muzică, poezie și dialog petrecute în fața a peste 6 milioane de spectatori. În acest cadru s-au lansat spre marele public faimoase figuri ale muzicii tinerești din România, poeți și creatori cu răsunet. Realizată în 1983, pelicula de 70 de minute cu filmări din timpul concertelor a fost imediat interzisă de autorități. Trecute sub tăcere de către conducătorii comuniști, incidentele petrecute la Ploiești - când evenimentul muzical desfășurat pe Stadionul Petrolul a avut parte de condiții meteo nefavorabile, cu furtună și pană de curent electric, ce au generat între participanți o busculadă soldată cu victime - au dus la interzicerea Cenaclului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]