CFR Cluj joaca impotriva lui Malmo in turul al II-lea preliminar al Ligii Campionilor

Campioana Romaniei, CFR Cluj, a aflat marti seara numele primei formatii de care va trebui sa treaca pentru a ajunge in grupele Ligii Campionilor. Este vorba de Malmo, campioana Suediei, care a trecut in primul tur preliminar de formatia Drita (Kosovo), castigand ambele partide, 3-0 in deplasare si 2-0 pe propriul teren.

Cand au loc meciurile

Prima partida este programata pe 24 iulie, ora 19:00, la Cluj, iar meciul decisiv va avea loc in Suedia, in prima zi a lunii august. Departe de a fi un adversar facil, Malmo nu este totusi PSV Eindhoven, Red Bull Salzburg sau Celtic Glasgow, asa ca feroviarii au sanse destul de bune sa ajunga in turul III preliminar. Daca trece de Malmo, CFR ar putea intalni in turul urmator echipe destul de modeste, cum ar fi Zrinjski (Bosnia), Kukesi (Albania) sau Videoton (Ungaria).

Ce parere are Edi Iordanescu, tehnicianul campioanei Romaniei

Instalat pe banca CFR-ului dupa incheierea sezonului trecut, Edi Iordanescu este increzator in sansele echipei sale in dubla cu Malmo:  

"O echipă valoroasă, în ciuda parcursului mai slăbuţ din campionat. E campioana ţării, o echipă cu mare tradiţie în cupele europene, care vine cu jucători valoroşi, experimentaţi. Am studiat-o şi ne concentrăm pe Malmo, dar mai avem, vom vedea. Faţă de noi, ei sunt în plin campionat, vor avea mai multe meciuri în picioare, dar asta nu prea contează. Important să ne urmărim obiectivul şi să-l şi atingem", a declarat tehnicianul clujenilor, conform unui articol publicat pe adevarul.ro.

CFR are la dispozitie un lot valoros

Fara pierderi notabile in ceea ce priveste componenta lotului cu care castigau titlul de campioana in urma cu doua luni, ardelenii au reusit sa transfere inca 6 jucatori importanti, acest lucru determinand bookmakerii agentiei de pariuri online Unibet sa o crediteze pe CFR cu sansa a doua la un nou titlu in Liga I (cota 2.85). Si in acest an FCSB este prima favorita la titlu, avand o cota de 2.15. La ultima participare in Liga Campionilor (sezonul 2012/2013), CFR a reusit sa acumuleze 10 puncte intr-o grupa din care au mai facut parte Manchester United, Galatasaray Istambul si Braga, clasandu-se insa doar pe pozitia a III-a.

Cine este Malmo

Castigatoare de 20 de ori a campionatului de fotbal din Suedia, reprezentanta celui de-al treilea oras suedez ca marime, Malmo, se afla in acest moment pe locul al 7-lea in clasament, acumuland doar 19 puncte dupa primele 14 etape disputate. Cea mai notabila performanta a clubului este participarea in finala editiei 1978/1979 a Cupei Campionilor Europeni, pierduta in fata formatiei britanice Nottingham Forest.



 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5