Chiriile pentru locuinţele ANL, majorate simţitor! Proiectul a picat la vot în CL Bistriţa

Consilierii municipali au dezbătut , în şedinţa ordinară de astăzi, cuantumul chiriei pentru locuinţele construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Bistriţa, începând cu data de 01.09.2016. Proiectul nu a fost adoptat, întrunind doar 13 voturi "pentru" din cele 14 necesare. 

În cadrul dezbaterii, primarul Ovidiu Creţu, consilierii locali Sorin Hangan şi Constantin Rus au menţionat că nu sunt de acord cu noul mod de calcul pentru cuantumul chiriei, impus de Guvern, prin hotărâre, şi care nu îi mai sprijină pe tineri la începutul parcursului lor profesional. Primarul Creţu a menţionat, însă, că legile şi hotărârilr de Guvern, chiar dacă sunt nefavorabile, trebuie puse în practică. 

În municipiul Bistriţa, au fost construite un număr de 635 locuinţe prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, din care un număr de 21 locuinţe au fost vândute în favoarea  titularilor contractelor de închiriere, iar în administrarea Consiliului local al municipiului Bistriţa au rămas un număr de 614 locuinţe situate în 16 blocuri. Prin Legea  221/28.07.2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2014 pentru modificarea şi completarea art.10 din Legea nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, s-a modificat modul de calcul al chiriei lunare pentru aceste locuinţe. La calculul chiriei se ţine cont atât de valoarea de vânzare a locuinţelor raportat la suprafaţa de 1 mp construită, de salariul brut pe membru de familie cât şi de rangul localităţii în care sunt amplasate aceste locuinţe.

“Cuantumul chiriei a fost modificat substanţial, în baza criteriilor venit de la ANL, care  ţine cont de valoarea de vânzare a locuinţelor raportat la suprafaţa pe metru pătrat construită, care este de 400 euro/mp, salariul mediu brut pe membru de familie, rangul localităţii. Bistriţa este de rang II, asta în condiţiile în care Bucureştiul este rang 0. Nu există nicio posibilitate de a interveni din partea Consiliului Local pentru acest cuantum, criteriile de stabilire sunt aceleaşi la nivel naţional”, ne-a declarat viceprimarul Gelu Muthi.

 

 ***

                 În vederea recalculării chiriei, conform normelor metodologice aprobate, prin anunţul nr.65.091/29.06.2016, afişat la scara fiecărui bloc ANL, majoritatea chiriaşilor au depus documente şi au solicitat încheierea actelor adiţionale la contractul de închiriere.

          Având în vedere faptul că, cuantumul chiriei este influenţat de venitul brut pe membru de familie, prin aplicarea unui coeficient de ponderare, care poate avea valoarea de 0,90, 0,95, respectiv 1,00, pentru familiile care nu au depus documentele privind venitul brut, valoarea chiriei a fost ponderată cu coeficientul 1,00. La calculul chiriei s-a ţinut cont şi de vârsta titularului contractului de închiriere, care influenţează cuantumul acesteia. Ceea ce este important de reţinut este faptul că, aşa cum se observă din anexă, o parte din chirie se virează în contul ANL pentru recuperarea investiţiei. Suma reprezentând recuperarea investiţiei din cuantumul chiriei, se va vira în contul ANL în termen de 30 de zile de la încasarea acesteia, iar suma va fi folosită exclusiv pentru construirea de locuinţe.

         În cazul în care titularul contractului de închiriere va depune ulterior documentele privind veniturile familiei, chiria se va recalcula cu aprobarea primarului municipiului Bistriţa.

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]