Cinci bărbaţi reţinuţi după un scandal la Cuşma

Vineri după-amiaza, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă la 112 de B. I. de 21 ani din Cuşma, despre faptul că doi bărbaţi, M.P.Ş.şi U.E. l-au agresat pe concubinul ei, M. N., toţi din comuna Livezile, sat Cuşma. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul I.PJ. Bistriţa-Năsăud, formată din poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, Secţia de Poliţie Rurală nr. 2 Prundu Bârgăului, Serviciul Criminalistic şi Serviciul de Acţiuni Speciale. În plus, la Cuş,a az ajuns şi cinci ambulanţe.

"Din cercetările efectuate la faţa locului, a rezultat că în ziua de 8 noiembrie, ora 17.15, între M.N. de 25 ani şi U.E. de 24 ani a izbucnit un scandal, între cei doi existând o stare conflictuală mai veche. U.E. i-ar fi agresat fizic pe M.N. şi pe femeia de 21 de ani, care au mers apoi la casa bunicului lui M.N. Însoţit de alţi cinci tineri, cu vârste cuprinse între 23 de ani şi 35 de ani, U.E. i-a urmat pe cei doi, spărgând geamurile casei în care se aflau. Ulterior, în stradă, aceştia au continuat conflictul cu M.N, care era, de asemenea, însoţit de alţi trei bărbaţi. În urma altercaţiei au suferit leziuni corporale traumatice M.N. de 25 de ani, U.V. de 71 ani, U.I. de 21 ani, M.P.S. de 26 ani, M.C. de 23 de ani, U.P. de 35 de ani şi U.E. de 24 de ani, toţi fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa cu cinci ambulanţe", se arată în comunicatul transmis de Poliţie.

În urma cercetărilor efectuate, faţă de M.P.Ş, M.N., U.I., U.P. şi U.E. s-a luat măsura reținerii pe timp de 24 ore, pentru comiterea infracțiunii de „ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice”, iar faţă de L.V. de 25 de ani s-a luat măsura reținerii pe timp de 24 ore pentru comiterea infracțiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice” şi „distrugere”.

Suspecţii urmau să fie prezentaţi sâmbătă Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă.

Faţă de M.C de 23 ani şi U.V. de 71 de ani a fost de asemenea dispusă începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice”, aceştia fiind internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Ccriminale şi Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bîrgăului pentru a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările comiterii faptelor şi în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]