Cinci persoane depistate muncind la negru, de poliţişti. Dosarul, inaintat inspectorilor de muncă

          Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistriţa-Năsăud au acţionat, în baza planului „Sărbători de Iarnă în Siguranţă”, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. În cursul zilei de miercuri, poliţiştii bistriţeni au efectuat verificări la mai multe societăţi comerciale şi pe linia combaterii delictelor silvice.

 

           La data de 30 decembrie a.c., poliţiştii bistriţeni au efectuat controale şi verificări de specialitate la mai multe unităţi comerciale de pe raza municipiului Bistriţa şi a oraşului Beclean, pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din sfera comerţului cu mărfuri alimentare, legume, fructe, băuturi alcoolice şi tutun, precum şi obiecte ornamentale pentru sărbătorile de iarnă. De asemenea poliţiştii au efectuat verificări pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum şi a muncii la negru.

"La punctul de lucru al unei societăţi comerciale situat pe raza municipiului Bistriţa, au fost identificate 5 persoane care desfăşurau activitatea fără a fi angajate cu forme legale, motiv pentru care au fost sesizaţi inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, în vederea luării măsurilor legale", se arată  în comunicatul Inspectoratului de Poliäie Bistriţa-Năsăud.

          Potrivit sursei citate, în urma acestor controale a fost constatată săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, constând în neînregistrarea veniturilor realizate cu ocazia prestărilor de servicii şi au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.100 de lei. Dintre sancţiunile contravenţionale, 2 au fost aplicate pentru efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii, o sancţiune pentru cumpărarea de mărfuri sau produse, în scop de revânzare, de la unităţile de desfacere cu amănuntul, de alimentaţie publică, cantine, unităţi de turism şi alte unităţi similare şi o sancţiune pentru neafişarea la locul de vânzare a etichetei de produs, care conţine informaţii cu privire la denumirea produsului, localitatea de origine, data obţinerii produsului şi preţul de vânzare. De asemenea a fost aplicată o sancţiune contravenţională pentru deţinerea în unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, a unor sume care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, în registrul fiscal şi/sau în chitanţe.

          

*** 

           La aceeaşi dată, poliţiştii au identificat un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din Bistriţa în timp ce oferea spre vânzare, pe raza oraşului Beclean, articole pirotehnice din categoriile II şi III, fără a deţine autorizaţie pentru deţinerea, transportul şi comercializarea articolelor pirotehnice din aceste categorii. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,Orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

          Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional pentru oferirea spre vânzare a unor articole pirotehnice din categoria I, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege. În urma acestor activităţi au fost confiscate 13 articole pirotehnice din categoriile II şi III şi 7.406 articole pirotehnice, din categoria I.

 

***

              De asemenea, poliţiştii bistriţeni, în colaborare cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Valea Şieului, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, în urma căreia au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.400 de lei.

 

 

 

      

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5