„Cine-i smintit?”

„Când spun un cuvânt, replică pe un ton dispreţuitor Humpty Dumpty, el înseamnă exact ceea ce vreau eu să însemne, nici mai mult nici mai puţin… chestiunea este cine va fi stăpânul, asta e tot”

Lewis Carrol – Peripeţiile Alisei în lumea oglinzilor

La reuniunea de sâmbătă, 5 martie a.c., a mai marilor PD-L, prilej de râs şi voie bună, tinerii „reformatori” Cristian Preda şi Sever Voinescu, secondaţi de gata reformata Monica Macovei, „trei Doamne, şi toţi trei”, au fost mâncaţi întregi de talibanii din partid care, la unison, nu au adus modificarea statutului prin care să nu se ţină cont de vechimea în partid pentru a accede într-o funcţie de conducere la vârf, solicitare făcută de cei trei. Partidul nu are nevoie de vreo reformă, doar ţara, în care, dacă pruncii săraci din Turda „mâncă mercur pe pită”, poporul nevolnic, surd şi mut la schimbare, care, încă, se descurcă înfruptându-se din ceea ce a mai rămas din leşul numit „economia comunistă”, dimpreună cu conducătorii lui, mănâncă reformă pe pâine. La aşa popor, aşa ţară, aşa conducători. Ar fi fost, poate, mai bine să ne fi născut arabi.

Pentru ca balul de sâmbătă să se încheie într-un tonus pozitiv, premierul Boc a anunţat cu emfază naţiunea că exact la 1 aprilie a.c., ţara va ieşi din criză, sau din recesiune, nici el nu ştie. Economia, cică, va creşte în acest an cu 1,5%, iar în 2012 cu 4,5%, în condiţiile în care agricultura nu mai produce mai nimic, petrolul se scumpeşte ca urmare a situaţiei politice din Africa de Nord, toate ducând la scumpirea în lanţ a alimentelor de bază. Fără performanţele economice ale Dacia Renault şi Nokia, care susţin aproape întreg exportul de produse industriale, economia ar intra în faliment. Pensiile se plătesc din împrumuturi externe şi nu printr-o politică de investiţii care să creeze locuri de muncă pentru sustenabilitatea sistemului bugetar care bagă ţara în pământ. Evaziunea fiscală, care mai capătă câte o pălmuţă la fundul ei gras, aşa, pentru ochii prostimii, rămâne în continuare principala sursă de venituri pentru partidele politice care înghit miliarde de euro.

„Gaddafi” al nostru s-a convins că este mai bine să conducă totul din umbră, stabilind cu micuţul lui valet că sunt necesare modificări dar să nu se schimbe nimic. Limbaj furat, revolte reduse la tăcere, comunicări confiscate, denaturate, abolite; împotriva raţiunii de stat, doar nebunie.

Eugene Pottier, autorul „Internaţionalei”, decepţionat de eşecul revoluţiei din 1848, scrie un alt cântec, intitulat „Cine-i smintit?”

Extravaganţa mea-i răneşte

Când eu, vorbind cu glas şoptit

Deplâng prostia ce lipseşte

Braţul de plug, pământul nemuncit.

Vorbele mele le răsfiră vântul.

Mi se răspunde: „Interesul meu”

Apoi, scufundă-se pământul”.

Cine-i smintit, lumea ori eu?