Cine n-are de lucru „cată” nume

Marius Bălan

Câtă onoare şi câtă atenţie se îndreaptă spre bistriţeni. Se vede că vine campania electorală. Cică domnii edili din PSD-CJ doresc să se consulte cu noi, cetăţenii, în schimbarea unor nume. M-aş mira să se şi ţină de această iniţiativă, care este o furtună într-un pahar cu apă. Nu s-a întâmplat nimic notabil de câte ori am fost pe la dezbateri publice pe diferite aspecte, la CL, CJ, Prefectură. Nimic absolut din ceea ce şi-au dorit bistriţenii, care au trimis în diferite ocazii şi liste cu semnături, nu s-a întâmplat. Nu ştiu de ce mai era nevoie de acest circ când totul trebuia făcut simplu de o administraţie care ar trebui să ştie câte prune are în straiţă. Edilii încearcă să dea nume pompoase unor clădiri reabilitate, unde cândva a funcţionat un cinematograf. Mă întreb de ce era necesar să punem în discuţie prin vot numele de Dacia a acestui cinematograf, cunoscut foarte bine de toţi locuitorii oraşului. Începem să ne ruşinăm de el de când suntem în UE? Vedem ce deştepţi avem în comisiile din parlament şi la ministerul educaţiei, şi mai nou domnii îşi propun să limiteze orele la manualul de istorie a României. De fapt, am înţeles că această disciplină nici nu se mai numeşte aşa ca să nu-i supărăm pe alţii. Mai nou se doreşte şi scoatere limbii latine din programa de învăţământ. Pe plan local, aleşii pun la îndoială numele Dacia şi s-ar scutura de el. Mă întreb doar atât: voi sunteţi urmaşii Romei? Vorba poetului. Eu am votat deja, vreau Dacia, adica numele vechi al cinematografului din B-dul Decebal.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5