CIORILE, AREALUL NUCULUI ŞI A ALTOR SPECII VALOROASE

Fiecare vieţuitoare are locul, rolul şi menirea ei în ciclul biologic firesc şi necontenit al vieţii Terrei. Nu prea ştiu cum se face, însă că noi oamenii, fiinţe trecătoare ale aceleiaşi planete, uneori nu numai că apreciem că lucrurile ar trebui să stea altfel, dar şi intervenim pentru schimbarea echilibrelor prestabilite. Pe baza unor criterii aleatorii decidem că specia ”a“ este simpatică şi trebuie protejată, în timp ce specia ”b“ e mai urâtă, motiv pentru care ar trebui alungată sau chiar exterminată ! De un asemenea tratament au avut şi mai au parte ciorile, deşi rolul lor de adevăraţi sanitari ai mediului ambiant este unul de necontestat. Oare câţi dintre noi n-am văzut, ori n-am auzit pe vecina sau chiar pe unii dintre cei ai casei adresându-le la apariţia acestor înaripate un dispreţuitor: Ha cioară ! Până în decembrie 1989 s-a mers chiar mai departe: fiecare vânător nu putea obţine cartuşe de vânătoare, fără a preda în prealabil câte două gheare de cioară pentru fiecare cartuş cumpărat. Probabil această antipatie vine de la grupurile lor relativ mari de indivizi cu penajul negru, cu ciocul puternic, care ne fac uneori să le asemuim mai mult cu o adevărată armată de ocupaţie decât cu un stol inofensiv şi nevinovat de păsări. Mi-am pus întrebarea: oare cum am reacţiona şi ce s-ar întâmpla dacă numai 3-4 indivizi dintr-un asemenea grup s-ar îndrepta spre noi asemeni unor mici torpile kamikaze ? Unele constatări personale au relevant că ar trebui să renunţăm la reacţiile de adversitate faţă de această pasăre. În ” Părăuanul “, un teren extravilan, cu expoziţie sudică, cu o fertilitate foarte scăzută, situat la limita de hotar ale satelor Josenii şi Mijlocenii Bârgăului, până acum vreo două decenii, când fratele meu Gheorghe a plantat un nuc, în prezent intrat pe rod, nu era niciunul. Nucul este, după cum se ştie, o specie deosebit de valoroasă, fiind considerat ” Regele pomilor “, se prinde mai greu, dar este foarte longeviv, trăieşte 80 -100 de ani. În prezent am constatat că toţi proprietarii limitrofi: Ioan Puiu, Ioan Moldovan, Pavel Ţarcă-Zdrăbău şi alţii au, chiar dacă poate încă n-au aflat despre acest lucru, câte 4-5 nuci tineri, care trebuie îngrijiţi şi protejaţi, iar autoarele binefacerii au fost şi sunt ………ciorile !.
De asemenea, văzând că mulţi semeni de ai noştri, ce se pretind a fi ”oameni cu iniţiativă“ pun umărul şi lucrează destul de vârtos pentru decimarea ” aurului verde “ sau mai bine zis din ceea ce a mai rămas din el, încă acum câţiva ani am plantat pe un teren de la Strâmba vreo câţiva brăduţi şi alte conifere, cărora voiam să le adaug un stejar, iar în perspectivă şi un tei. Tocmai când eram preocupat să-mi procur un puiet de stejar am constatat că am la dispoziţie în propria grădină nu unul, ci mai mulţi, iar autoarele binefacerii au fost şi sunt tot acele pe nedrept acuzate: ciorile, ce au adus ghindă din pădurea de la Dumbrava, motiv pentru care nu pot să le fiu decât recunoscător pentru că fără să-şi propună în mod special, contribuie la extinderea arealului nucului şi a altor specii deosebit de valoroase şi folositoare.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]