CITESC, DECI EXIST!

De curând, am citit în cartea CARTEA DE JOC, autoare Elena M. CÎMPAN, Editura EIKON, 2008, următoarele:

„La ziua lui Eminescu e permisă numai poezia. La 158 de ani de la naşterea lui Eminescu, e necesară pentru români o şcoală de poezie care să-i întoarcă pe compatrioţii rătăciţi pe crengile străinătăţii, cu faţa spre adevărul singur, Eminescu.”

Când Elena M. CÎMPAN a spus: Adevărul singur, Eminescu, fiind cu totul de acord cu această sintagmă, păstrând proporţiile, m-am gândit să alătur: Adevărul singur, Iubirea de Dumnezeu, Adevărul singur, Iubirea de România.

M-am bucurat să constat această apreciere faţă de poetul nostru naţional, şi această bucurie, de la prima pagină a volumului CARTEA DE JOC, nu m-a părăsit de-a lungul celor 106 scrieri distincte ce compun cartea. Astfel, am parcurs timp de câteva zile momente de comunicare folositoare cu un spirit contemporan nouă, tânăr, iată pe 28 august 2009 împlineşte 42 ani de viaţă, dar şi matur încât, avem ce învăţa din reflecţiile şi opiniile sale.

La sfârşitul lecturii acestei opere, m-am regăsit într-o stare asemănătoare celei de la finalul cărţii: MIC JURNAL DISCONTINUU, autor Ioan Pintea, Editura EIKON, 2005.

Dar dacă atunci, aşa cum am scris în SCRISUL ŞI CITITUL, am spus că ... am simţit un amestec de bucurie şi noi griji pentru cât de mult aş vrea să mai citesc, despre cât de multe lucruri nu voi mai avea timp să mă ocup..., acum, am simţit şi confortul sufletesc că, dacă nu am timp, părerea Elenei M. CÎMPAN despre o carte citită de domnia sa îmi este suficientă.

De exemplu, părerea domniei sale despre cartea DOMNIŞOARA BRODIE ÎN FLOAREA VÂRSTEI, carte ce nu intră în planul meu de lecturi dat fiind bugetul de timp disponibil, îmi este de ajuns (scrierea nr. 31).

Citesc, cu încredere şi drag, ceea ce scriu contemporanii noştri: Olimpiu Nuşfelean, Irina Petraş, Andrei Pleşu, Ioan Pintea, Adriana Bittel, Vasile Găurean, Menuţ Maximinian, Virginia Brănescu, Suzana Deac, Andrei Moldovan, Mircea Petean, dar şi creaţiile Elenei M. Cîmpan, mai ales cele publicate în Ziarul MESAGERUL aşa cum am făcut şi astăzi, 25 august 2009 când, am citit Pierduta scrisoare.

Iată un îndemn al autoarei, mai ales către tineri, aş zice: „O scrisoare nu e cu sens unic, ea aşteaptă întotdeauna răspuns, invită la un dialog, într-o continuare în celălalt. Scrisoarea naşte corespondenţe. Lecturile din zona genului epistolar, ce (vai!) stă să dispară, scrisorile dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle, dintre Martin Heidegger şi Hannah Arendt, au menirea de-a recunoaşte sentimente, de-a scuza, într-un fel, slăbiciuni umane. Dar cea mai aleasă expresie a scrisorii, cel mai înalt grad de tărie spirituală a scrisorii, le-am descoperit în Epistolar, locul de întâlnire pe calea ideilor a lui Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Al. Paleologu, Thomas Kleininger, Şt. Aug. Doinaş, Ion Ianoşi cu Constantin Noica. Scrisori de comentarii pe marginea unor texte, de interpretare a unor atitudini, stări de spirit, scrisori adevărate care nu caută să ascundă defecte, care nu menajează, scrisori încărcate de o vizibilă iubire dintre oameni, de o drăgălăşenie aparte a enunţului de început şi de sfârşit, de o graţie a expresiei izvorâtă din admiraţie, de omenesc, din nevoia de celălalt. Scrisori de idei, întinse pe pagini întregi, bătute la maşina de scris, laborioase, exerciţiu de realitate a scrisului/ cititului, într-un moment când scrisoarea ţinea loc de alte texte ce aşteptau prea mult, din cauza cenzurii, să vadă lumina tiparului.”

Pe doamna Elena M. CÎMPAN am ascultat-o în toamna anului 2008 citind poezia MEDITAŢIE ÎN LIVADĂ, autor Gheorghe Mizgan, în cadrul unei lansări de carte organizată de regretatul Alexandru Misiuga. Parcă aud vocea profesoarei-scriitoare ce a transformat, pentru un moment, acel SALON într-o oază de linişte şi lumină: „Există între noi o prietenie adevărată, pe care o respect./ Această prietenie mă face să meditez asupra unui tablou, în plin centru fiind un piersic înflorit, într-un cadru primăvăratec./ Când vezi un piersic înflorit, îţi barte inima fiindcă ai în faţă imaginea primei sărutări, buzele care-au zâmbit, obrajii care s-au roşit.../”

Sincer, întreaga CARTEA DE JOC m-a impresionat şi, credeţi-mă sunt o cititoare veche, chiar dacă nu îmi încep articolele precum frontispiciul DILEMEI VECHI: „Sînt vechi, domnule!” (I:L:Caragiale), şi am notat pe marginea ei idei-forţă, la fiecare din cele 106 „momente”, „cărticele”, dar economia acestui articol îmi dă voie să mai aleg doar una. Mă voi referi la „momentul” cu nr. 44, Cultura bisericii, cultura bisericii de lemn şi cultura dialogului despre biserica de lemn, un text admirabil din care reproduc finalul, inspiraţie genială a autoarei, pentru ca să vă bucuraţi şi Dumneavoastră alături de mine: «În loc de încheiere, transcriu o notă de lucrări a zugravului Marin Tudosie, restauratorul picturii bisericii Sfântul Mina din Craiova, la 1831. Această notă referitoare la refacerea picturii poate trece drept un poem modern: „Am pus coadă nouă cocoşului Sfântului Petru şi i-am îndreptat coada. Am legat pe cruce tâlharul din dreapta şi i-am pus un deget nou. Am pus o aripă Arhanghelului Gavril. Am spălat pe servitoarea lui Caiafa şi i-am pus roşu pe obraz. Am reînnoit cerul, am adăugat două stele şi am curăţat luna. Am înroşit focul din iad, am pus o coadă lui Lucifer şi i-am ascuţit unghiile. Am reparat haina lui Sfântu Anton şi i-am pus doi nasturi la antireu. Fiului lui Tobias, care călătoreşte cu îngerul Gavril, i-am pus curea nouă la traistă. Am spălat urechile măgarului lui Avesalom şi l-am potcovit. Am smolit corabia lui Noe şi i-am pus un petec la fund. Am albit barba Sfântului Nicolae.”»

Vedeţi, despre textul de mai sus Doamna profesoară-poetă, Elena M. CÎMPAN, a spus: „poate trece drept un poem modern”, pe mine, însă, m-a dus gândul la lucruri mult mai prozaice şi anume că, profesorul meu de Drept din liceu, ar fi fost mulţumit să spună că această notă de lucrări a zugravului este o notă justificativă de consum de materiale valabilă pentru a considera în contabilitate ca fiind cheltuiala: oportună, necesară şi legală.

Mulţumesc Domnului pentru bucuria prilejuită de citirea acestei cărţi şi închei:

LA MULŢI ANI! Elena M. CÎMPAN şi, continuaţi să scrieţi pentru că scrieţi bine şi frumos.