Clădirea fostului Tribunal, dată în administrare Universităţii Tehnice de către Consiliul Judeţean, va fi reabilitată cu fonduri europene

Clădirea fostului Tribunal, de pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”, aflată în proprietatea Consiliului Judeţean şi dată în administrare Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, va fi reabilitată printr-un proiect cu finanţare europeană, în valoare de 3 milioane euro. Contractul de finanţare, în valoare de 10.8 milioane lei, din care 98% reprezintă fonduri nerambursabile iar 2% cofinanţare din partea instituţiei de învăţământ, a fost semnat între Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest şi UTCN, având o durată de implementare de 24 luni. În imobil vor fi amenajate două amfiteatre cu 120 locuri şi 16 săli de laboratoare, cu dotări moderne pentru un învăţământ de calitate.

         „E încă o veste bună pe care vreau să o transmit mai departe cetăţenilor din Bistriţa-Năsăud. Un alt proiect de suflet al nostru prinde viaţă în mod concret. Fosta clădire a Tribunalului, cu ajutorul Guvernului Ponta a fost transferată din domeniul public al statului român în domeniul public al judeţului. În urma mai multor analize făcute în cadrul Consiliului Judeţean am ajuns la concluzia că ea trebuie repusă în valoare şi redată unui număr cât mai mare de oameni din judeţ. Deşi au fost mai multe solicitări – de la muzee, Muzeul de Artă, Biblioteca Naţională – s-a luat decizia cu unanimitate în Consiliul Judeţean ca această clădire să fie dată în administrarea Univerităţii tehnice Cluj-Napoca pentru a putea oferi condiţii de studiu la cele mai înalte niveluri. Împreună cu Universitatea Tehnică s-a muncit până când am reuşit să obţinem resursele financiare pentru reabilitarea clădirii, care nu erau mici, şi mă bucur că suntem în situaţia să vă anunţăm că a fost semnat contractul de finanţare. În momentul de faţă se află în achiziţie publică partea de proiectare tehnică, sper să fie terminată în timp util, să înceapă lucrările de execuţie, pentru ca într-un termen rezonabil, împruenă cu studenţii, să putem participa la inaugurarea acestei clădiri”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

         Preşedintele Radu Moldovan i-a mulţumit ing. prof. univ. dr. Daniela Popescu, prorector al Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, pentru implicarea în acest proiect, salutând deschiderea pe care o arată UTCN pentru dialogul cu mediul de afaceri, astfel că planul de învăţământ şi specializările sunt corelate cu cerinţele economiei locale. Mulţumiri au fost aduse şi directorului general al ADR Nord-Vest, Marcel Boloş, care susţine proiectele de dezvoltare ale judeţului Bistriţa-Năsăud, prof. dr. ing. Virgil Ispas, directorul Extensiei Bistriţa al UTCN şi lui Cornel Mureşan – director general administrativ al UTCN B-N şi managerul proiectului.

         „Obiectivul general al proiectului îl reprezintă „Reabilitarea şi schimbarea destinaţiei din sediu de învăţământ în spaţii de învăţământ”. Un alt element important este numărul de studenţi care, în momentul de faţă, au această şansă de a studia aici, acasă. În anul universitar în curs sunt înscrişi 553 studenţi la UTCN. Din 2005 şi până astăzi, peste 7000 tineri care au absolvit Universitatea Tehnică în cadrul Extensiei Bistriţa. Cam asta putem face noi pentru partea de învăţământ. Partea de învăţământ preuniversitar este la cele două entităţi – partea profesională la Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Inspectoratul Judeţean, iar partea administrativă la primării. Mă bucur că acest Consiliu Judeţean a putut pune umărul ca toţi cei care nu au resursele materiale necesare să se ducă într-un centru universitar mare şi care vor să urmeze studii superioare într-un învăţământ de calitate, acasă, la Bistriţa, să poată face acest lucru. Din punctul meu de vedere, orice societate care-şi doreşte un viitor trebuie să ţină cont de cei doi piloni de bază, învăţământul şi sistemul de sănătate”, a completat preşedintele Radu Moldovan.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5