Clopoţelul a sunat pentru cei 1000 elevi ai comunei Teaca

Într-o zi minunată de început de toamnă, a avut loc festivitatea de deschidere a noului an şcolar 2014-2015, care s-a consumat în curtea largă a liceului din Teaca, cu participarea elevilor, dascălilor, părinţilor şi oficialităţilor locale. În cuvântul de deschidere a festivităţii, prof. Niculai Iacob, directorul liceului din localitate, a accentuat necesitatea colaborării dintre şcoală şi familie, factor decisiv în desfăşurarea în cele mai bine condiţii a procesului instructiv-educativ care are ca scop pregătirea elevilor pentru viaţă. Totodată, domnia sa a adus mulţumiri Consiliului Local, primarului comunei – Iustian Damian Muntean, pentru sprijinul permanent acordat învăţământului din comună prin asigurarea condiţiilor materiale, de la repararea şcolilor de pe raza comunei şi până la asigurarea plăţilor lunare a navetiştilor, a cadrelor didactice care nu-şi au domiciliul în comună. Primarul comunei, prezent la festivitate, a ţinut, în cuvântul său, să asigure şi în anul şcolar 2014-2015 condiţii optime desfăşurării procesului de educaţie în toate unităţile şcolare de pe raza comunei.
În anul şcolar 2014-2015 sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ care se desfăşoară în cele 5 unităţi şcolare de pe raza comunei, un număr de 1016 elevi şi preşcolari, îndrumaţi de peste 70 cadre didactice, din care jumătate sunt navetişti. Va fi un an dificil, marcat de tot felul de probleme politice, economice şi sociale. Fiind prezent la festivitate, am privit nerăbdarea celor câteva sute de elevi prezenţi de a scăpa cât mai repede de „cuvintele de învăţătură” ale celor în mâna şi în mintea cărora se află destinele lor, pentru a profita de încă o zi de vacanţă în care să-şi depene prietenilor fascinanta libertate trăită într-o lume virtuală care mă face să mă gândesc cu oarecare îngrijorare că şcoala de azi va oscila între două ipostaze: educaţie nonformală şi una informală, diminuând într-un fel acel rol al educaţiei formale, cu obiective clare, concrete şi continue, printr-un proces intens bazat pe mobilitatea informaţiilor. Rezultatele se vor vedea însă la finele acestui an şcolar care abia începe.
....................................
Citiţi ediţia print !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]