Clubul Internaţional Transilvania şi-a deschis porţile!

Festivitatea de inaugurare a clubului a avut la Casa de Cultură (Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”) din Bistriţa. Conferinţa şi spectacolul de prezentare a avut următorii protagonişti:

Prof. Dr. Agustí Boadas Llavat, profesor filosofie şi teologie, Universitatea din Barcelona

Pr. Protopop Alexandru Vidican în numele P.S. Vasile Someşanul, Episcop vicar, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Indrei Raţiu, Director Centrul Raţiu pentru Democraţie

Dr. Dorel Cosma, Director Centrul Cultural Municipal George Coşbuc din Bistriţa

Prof. Elena Cîmpan, Preşedintă Societatea Literară Conexiuni

Fragmente muzicale: Rareş Boncea, Abigail Rus, Nicoleta Burduhos, Andrada Băieşiu.

Iniţiatorii Clubului Internaţional Transilvania sunt Prof. Florin I. Bojor (secretar) şi Ioana Cozman (preşedintă).

CLUBUL INTERNAŢIONAL TRANSILVANIA are ca scop conservarea şi promovarea valorilor creştinismului de dragoste, adevăr, dreptate, credinţă, libertate, speranţă. Apoi a celor civice de implicare, responsabilitate, profesionalism, iniţiativă, spirit de echipă, performanţă, egalitate de şanse, a respectului pentru diversitate, etc.

Preşedinta Clubului Internaţional Transilvania, Ioana Cozman ne mărturiseşte: „sperăm să putem atrage un număr cât mai mare de tineri care să-şi promoveze ideile, iniţiativele şi visele şi astfel, să dăm naştere unui curent de gândire”.

Detalii despre eveniment, scop, obiective şi acţiuni viitoare găsiţi pe pagina web:www.clubultransilvania.wordpress.com

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5