Coasta - satul cu 61 de eroi

În mijlocul satului, un monument din piatră, sobru, imortalizează numele celor căzuţi pentru patrie. Sunt 61 de nume, în frunte cu lt. Ioan Sângeorzan, învăţător, plecat pe front în primul război mondial. Reîntors acasă, devenit căpitan în rezervă, Ioan Sângeorzan, în anul 1936, ajutat de săteni a dorit să-i cinstească pe cei căzuţi, pe cei răniţi, pe toţi cei care au fost mobilizaţi pe front, ridicând un monument unicat pentru acele vremuri. Ulterior, în 1969, a fost reamenajat dându-i-se forma actuală. 61 de ţărani dintr-un cătun de vreo 60 de gospodării au plecat pe front. Aproape din fiecare casă. Din unele au fost concentraţi câte doi, trei, chiar tată şi fiu. O jertfă supremă a dat acest sat mic cu oameni cu o aşa mare inimă, de patrioţi. Monumentul este mereu acoperit de flori, coroane şi jerbe, ca un omagiu suprem adus de cei de astăzi celor căzuţi.
Vine apa!, a exclamat bătrânul de peste drum, bucuros că n-o să mai care apa cu butoaiele pentru animalele din bătătură. Deşi Şieul este aproape, apa potabilă era o mare problemă pentru cei de aici, mai ales în anii secetoşi fântânile secau. Primarul Sorin Sfintean s-a ţinut, ca de atâtea ori, de cuvânt şi a adus apa în sat. Drumul Judeţean 151 s-a transformat, la vremea respectivă într-un şantier circulabil, odată cu introducerea conductelor. Acum, şoseaua este modernizată, reţeaua stradală de apă este funcţională, canalizarea este „pe ţeavă”, aşa că bucuria bătrânului este una colectivă.
În urmă cu mai multe decenii, satul Coasta aparţinea de Şieu Cristur şi se numea „Peste Apă”. Era un fel de cătun, aşezat peste apa Şieului, în care trăiau gospodari de toată isprava. Şi acum ,primarul din Şieu Odorhei îi caracterizează astfel, în câteva cuvinte: „Sunt oameni gospodari, pe care te poţi baza, iubitori de ţară şi de pământul strămoşesc pe care l-au apărat, mulţi dintre ei cu preţul vieţii (Pe Monument sunt câteva nume de eroi care au plecat pe front voluntari. Au lăsat coarnele plugului şi au luat puşca în mână). Casele, din chirpici, acoperite cu paie, cu uliţe noroioase era imaginea aşezării din acei ani. Prin 1947, s-a ridicat, ne spune dl. Măgheruşan al lui Brânzăru (o poreclă pentru care nu se supără, chiar este mândru, fiindcă bunicul lui avea atunci vreo 400 de oi, şi deci multă brânză) prima casă din cărămidă, de către meşterii cărămidari din Şirioara. Atunci, un gospodar făcea manual în jur de 1000 de cărămizi pe zi. Astăzi, satul înşirat de o parte şi de alta a Drumului Judeţean 151 îţi oferă imaginea unor gospodari cu multă dragoste faţă de frumos, faţă de lucrul bine făcut. Case solide, anexe aşişderea, porţi şi garduri pe măsură, iar grădinile arată la vremea când dau în pârgă legumele şi fructele ca în revistele de specialitate. Satul a îmbătrânit asemenea tuturor aşezărilor româneşti, deşi mai sunt încă dintre cei care cred că aici s-a născut veşnicia şi cunosc elixirul tinereţii (cum glumea unul, la o bere, la singura unitate comercială existentă). Dintre cei care trăiesc şi muncesc intens şi pentru care primarul Sfintean are numai cuvinte de înaltă apreciere se numără: Florin Timoce, Ioan Beudean, Victor Bolbos, Flaviu Poenar, Liviu Poenar, Radu Encean, Iustin Şiriorean.
La o margine de sat se mai poate vedea (încă) clădirea în care a funcţionat şcoala (prin 1950 erau în jur de 20 de elevi în ciclul primar). Acum se fac demersurile pentru demolare şi în locul acesteia se va ridica, ne spune edilul şef din Şieu Odorhei, un spaţiu adecvat pentru comunitate. Elevii învaţă la Şieu Odorhei, naveta nu mai este o problemă, maşina şcolii are un orar bine stabilit şi riguros respectat. Tot primarul Sfintean ne mai spune că s-a obţinut finanţarea, 16 miliarde lei, pentru şcoala din Şieu Odorhei, unde învaţă copiii din comună şi se fac demersurile pentru reabilitarea a două grădiniţe (Şieu Cristur şi Agrişu de Jos)..
Căminul cultural (sătenii se întreabă când va fi introdusă şi apa) şi podul peste apa Şieului, sunt două dintre obiectivele cu care cei de aici se mândresc. Ele sunt opera fostului primar Viorel Chirlejan, originar din Coasta, care a făcut zeci şi zeci de drumuri până când visul celor de aici, puntea dintre sate, a prins rădăcini solide. Asfaltul turnat pe drumul ce leagă cele două sate (o sugestie a unor săteni se referă la marcarea acestei şosele), conferă zonei o imagine frumoasă. Bătrânul Teodor Găurean, trecut de 90 de ani, zice că n-a crezut că va trece apa pe pod, era învăţat să treacă numai prin apă cu căruţa.
Acum, la mijloc de octombrie, în satul Coasta e linişte. Plouă mocăneşte. Strugurii au fost culeşi, mustul fierbe, merele, puţine mai zîbovesc în livezi, oile, vreo 400, încă mai au iarbă verde, bovinele (vreo 15) se pregătesc de stabulaţie, iar gospodarii aşteaptă bătălia culesului porumbului, cultură predominantă. Utilajele sunt pregătite (vreo şapte tractoare), forţa de muncă există, aşa că se aşteaptă doar vremea favorabilă.
Încheindu-mi documentarea, în satul Coasta mai zăbovesc la Monumentul eroilor şi memorez, doar pentru mine, o strofă dintr-o poezie patriotică, scrisă de fostul căpitan în rezervă, învăţătorul Ioan Sângeorzan, spre aducere aminte.