„COBORA CERUL PE APE … ”

prof. Augustin Rus

   Ar putea fi un „adevăr simbolic” petrecut la începutul furtunosului an 1859 când într-un context internațional și intern favorabil, Moldova s-a unit cu Țara Românească formând „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei” care rămâneau sub suzeranitatea Imperiului Otoman și sub protecția Marilor Puteri. Unirea aceasta era de fapt un compromis între Marile Puteri europene ai căror reprezentanți s-au întâlnit de mai multe ori la Paris începând cu anul 1856, odată cu încheierea Războiului Crimeii, dar și între grupările interne din Moldova și Muntenia, formate din adepți ai Unirii (unioniști) și cei potrivnici Unirii (antiunioniști). „Unirea” aceasta era de fapt una „formală”, deoarece punctele comune erau puține și ele se rezumau la o Comisie Centrală cu sediul la Focșani, la o Înaltă Curte de Casație și Justiție, la Armată.

   În spiritul democratic ce se înfiripa în Europa după Revoluția franceză (1789-1794), s-a procedat la constituirea adunărilor Ad-hoc în care urma să se discute despre alegerile pentru Divanurile Ad-hoc unde să se decidă organizarea politică și socială a românilor din Moldova și Muntenia și să se aleagă domn. După mai multe „peripeții”, petrecute în Moldova, dar corectate la timp, Divanul Ad-hoc din Moldova l-a ales ca domn, la 5 ianuarie 1859, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, iar cel din Muntenia, tot pe Al. I Cuza, la 24 ianuarie 1859. Și poate că atunci, așa cum spune poetul, „Cobora cerul pe ape/ Ion Roată când vorbea,/ Se trăgeau munții aproape,/Dunărea vorbea și ea./ Și zvâcni codrul ca para, / Grâul tresări din somn,/ Striga Roată, vrem cu țara,/ Noi îl vrem pe Cuza Domn.”

   Meritele lui Alexandru  Ioan  Cuza, „mare bărbat de stat” s-au manifestat în perioada 1859-1866, când ajutat de colaboratori și sfetnici valoroși (Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, Costache Negri, Baligot de Beyne, etc.) a reușit să convingă Marile Puteri europene de necesitatea Unirii, să formeze un singur Parlament, să stabilească capitala la București, să secularizeze averile mănăstirești, să desființeze claca și să împroprietărească pe țărani, să lărgească dreptul la vot, să înființeze și să doteze armata, să înființeze instituții necesare unui stat modern. Faptele sale „mari și nepieritoare” i-au creat și dușmani, care adunați în „monstruoasa coaliție” au reușit să-l înlăture în noaptea de 10/11 februarie 1866 și să-l silească să plece din țară până în 1873 când a murit.

   În vremurile „tulburi” de azi, Alexandru  Ioan  Cuza ar putea fi un exemplu demn de urmat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5