Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” rămâne pe primul loc între preferinţele elevilor

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bistriţa-Năsăud a finalizat studiul privind orientarea şcolară a elevilor de clasa a VIII-a de la nivelul judeţului. Potrivit prof. Daniela Hudrea, director CJRAE BN, studiul a cuprins 2116 elevi de la nivelul judeţului, reprezentând 55,4% din totalul viitorilor absolvenţi de clasa a VIII-a. Dintre aceştia, 1084 elevi sunt din mediul urban şi 1032 din mediul rural.
Rezultatele au relevat faptul că aproape 80% dintre elevii de clasa a VIII-a vor să urmeze cursurile unui liceu, aproape 15% optează pentru o şcoală profesională şi peste 4% nu s-au hotărât încă asuprta viitorului lor. Elevii au precizat în răspunsurile lor că sunt bine şi foarte bine informaţi despre opţiunile pe care le au cu privire la continuarea cursurilor.
Pentru al doilea an consecutiv, Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” conduce în preferinţele elevilor de clasa a VIII-a, cu 26,98 procente, urmat de Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” - 25%, CN „George Coşbuc” Năsăud – 9%, Colegiul Tehnic Infoel – 8,5%, CN „Petru Rareş” Beclean – 5,4%, Liceul cu Program Sportiv – 3,1%, Liceul Teoretic „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului – 3%, Colegiul Economic Năsăud – 2,4%, Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa – 2,3% şi Colegiul Tehnic „Grigore Moisil” – 2,1%.
Filiera teoretică este preferată de aproape două treimi dintre elevii de clasa a VIII-a, 19% mergând spre zona tehnologică şi 15% spre cea vocaţională. În ceea ce priveşte învăţământul profesional, peste 45% ar opta pentru mecanică, alte 15 procente mergând spre turism şi alimentaţie publică, în zona preferinţelor fiind şi domeniul electric.
Pentru liceu, prima opţiune o reprezintă „Ştiinţele naturii”, urmat de Economic – 12%, Filologie şi Mate-Info.
În context, inspectorul şcolar general Camelia Tabără a ţinut să reamintească faptul că, din varii motive, circa 100 de copii, absolvenţi de clasa a VIII-a, nu-şi mai continuă studiile, ceea ce înseamnă „o părăsire timpurie a şcolii”. Aceasta a ţinut să remarce faptul că elevii au înţeles că şcolile profesionale reprezintă o alternativă foarte bună, lăudând şi iniţiativa directorului Gavrilă Onul de la Colegiul Silvic Transilvania în promovarea unei linii de studii pentru operatori chimişti, o meserie la mare căutare în judeţul nostru.

Comentarii

15/01/16 08:58
Vizitator

Daca acum dupa pierderea banilor europeni prin nefinalizarea la timp a lucrarilor din cadrul proiectului „Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” si dupa scandalul generat de mutarea elevilor de la sectia germana in imobilul fostului liceu sanitar, directorul Constantin Rus mai este inca in functie, atunci exista o explicatie legata de scaderea Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”, în preferinţele elevilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5