La Livezile,

Colindătorii au fost primiţi de primarul Olimpiu Neamţ

„O ce veste minunată/ Lângă Viflaim s-arată”, „Am plecat să colindăm/ La Viflaim”, „Sus la poarta raiului”, „Trei păstori se întâlniră”, „Deschide uşa creştine/ Că venim din nou la tine” etc.

Din sute de piepturi s-au putut auzi joi, 22 decembrie, de la ora 11, frumoasele colinde enumerate mai sus de către elevii Şcolii Generale Livezile. Cu mic, cu mare, cei aproximativ 400 de tineri au colindat la uşa Primăriei cum au ştiut ei mai bine, să trăiască acest sentiment. Edilul comunei OLIMPIU NEAMŢ, ajutat de viceprimarul VIOREL BIRO şi secretarul OVIDIU VERDEŞ şi, bineînţeles, nelipsind Moşul cel fără de care acest eveniment nu era chiar pe placul copiilor, au dăruit frumoase cadouri.

Primarul comunei a mai înmânat în cursul acestei săptămâni încă 400 de cadouri pentru copiii din satele aparţinătoare comunei.

În final, conducerea Primăriei a primit corpul de colindători deosebiţi alcătuit din cadrele didactice, cei care se ocupă de formarea şi educarea copiilor. Mureşan Cristina – director, Capotă Ana – consilier educativ, profesorii Sima Gheorghe, Mureşan Ştefan, Barteş Roxana, Conon Ioana, David Adina, Ani Iulia, Podişor Adrian, Marica Nicolae, Căluşeri Liona, Lucescu Ionel, precum şi învăţătorii: Prundar Alexandrina, Şarra Griga Diana, Luca Ioana, Sima Floarea, Niculai Ana, Goarţă Iuliana, Lucescu Aurora, Flămând Luminiţa şi secretara Sima Domniţa.

Edilul comunei le-a adus mulţumiri tuturor elevilor, dar în mod special profesorilor, învăţătorilor care s-au ocupat de aceşti minunaţi copii, urându-le multă, multă sănătate, cu speranţa că se vor reîntâlni la anul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5