Colonelul Emil Murtezan, 31 de ani de carieră militară, încununată de succes!
Mie, 08/01/2018 - 16:44
Domnul colonel (R) Emil Murtezan - șeful Serviciului Logistic din cadrul ISU Bistrița - Năsăud a participat la unul din cele mai importante momente din viața domniei sale: festivitatea de trecere în rezervă.
Vizibil emoționat (nr. oricât a încercat să își stăpânească emoțiile, noi îl cunoaștem foarte bine), alături de familie și colegi, a primit onorul militar din partea întregului colectiv al pompierilor bistrițeni pentru întreaga activitate dedicată Armatei Române și Armei Pompierilor.
Vă mulțumim pentru toate proiectele finalizate și vă dorim sănătate și succes în proiectele viitoare!
PS: De experiența dumneavoastră avem nevoie în continuare, dar știm că telefonul va fi întotdeauna deschis pentru foștii colegi
ISU BN
Citiţi şi:
- “Ziua Pompierilor din România”
- Dezbaterea cu subiect artistic
- Instituţia Prefectului: Suntem alături de colega noastră Mihaela Ivan, al cărei tată a plecat mult prea devreme dintre noi
- Președintele Radu Moldovan de Ziua Internațională a Pompierilor: Le mulţumim acestor salvatori, pentru curajul, spiritul de sacrificiu şi devotamentul cu care îşi fac datoria!
- În decembrie a donat sânge pentru copiii bolnavi! Acum, Nicolae Soroncean are nevoie urgent de bani, fiind diagnosticat cu limfom hodkhin, o boală foarte rară
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În calitate de cronicar literar, Mircea Daroși și-a adunat în volumul Cronici literare (Ed. PIM,...
Comentarii
Școala cenzurată -
Joi, 08:19
Primarii - școlile mânzesc,
Dar mânjii lor se nărăvesc
Și cer, cu coamele în vânt,
Liceului mai...
Victoria Turcu -
Mie, 18:49
La mulți ani și multa sănătate alături de cei dragi ție!!!
Victoria Turcu -
Mie, 18:49
La mulți ani și multa sănătate alături de cei dragi ție!!!
Pr. Oltean Leon -
Mie, 13:10
La mulți ani binecuvântați! Un om cu suflet mare! Bunul Dumnezeu, să te aibă in grija, atât pe tine...
V -
Mar, 18:54
Inițiative dintre cele mai stupide, numai să nu adormim în legislativul țării. Stimulați...
Aniversări
La popas aniversar, domnule IOAN PALFI, director la Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud, primiți călduroasele noastre felicitări și urări de bine...
La ceas aniversar, îi dorim părintelui George Cetănaș, preot paroh la Tăure, multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
Sănătate și bucurii, în zi de naştere, îi urăm colonelului în retragere FLORENTIN ARCHIUDEAN, director al Ansamblului Folcloric „Cununa Grâului” din...
Adaugă comentariu nou