Conceptul de reamenajare a zonei centrale a Năsăudului prinde contur! Arhitecţii, în dezbatere!

Studiul de fezabilitate pentru proiectul Reamenajare Piaţa Unirii este în lucru, faza de proiectare presupunând şi elaborare PUZ  - Expertiza Tehnică + Studiul Geotehnic + Studiul Topografic + SF+ Analiza cost beneficiu + Documentaţii pentru obţinere avize/acorduri solicitate prin certificatul de urbanism,  faza SF +1 randare 3D.

         Nu mai puţin de zece arhitecţi din zonă, alături de prof. univ. dr. Virgil Pop de la Comisia Zonală pentru Monumente Istorice, şi-au dat întâlnire în mediul online pentru a dezbate pe tema conceptului de reconfigurare a acestei zone centrale, pentru care administraţia îşi doreşte o revitalizare.

 În prezent, Piaţa Unirii din Năsăud se prezintă ca un parc al zonei centrale a oraşului, îndeplinind rolul unui sens giratoriu, fiind încadrat pe toate cele patru laturi de șosele carosabile.   Având în vedere faptul că parcul a fost înfiinţat cu mult timp în urmă, acesta nu mai răspunde nevoilor actuale ale comunităţii. Vegetaţia este îmbătrânită şi deteriorată, iar mobilierul urban existent este, de asemenea, deteriorat şi insuficient. În ultimii ani, parcul şi-a pierdut din atractivitate, reprezentând o zonă “moartă” a orașului.

          Suprafaţa pe care se doresc aceste retuşări este de aproximativ 10.000 mp.       Reamenajarea va presupune o nouă sistematizare a traficului rutier din zonă. Piața Unirii va fi organizată parțial ca spaţiu pietonal, spaţiu de relaxare, dar va reprezenta totodată şi un coridor de mobilitate urbană care va asigura conectivitatea între Bulevardul Grănicerilor şi Bulevardul George Coşbuc.  Mobilierul urban va fi integrat unui concept coerent pentru imaginea urbană a spaţiilor publice din întregul ansamblu protejat. Cablurile electrice şi de comunicaţii se vor introduce în subteran, ca şi toate celelalte reţele edilitare, prin lucrari de canalizatie. Se doreşte realizarea unui element simbol care să confere personalitate spațiului definit de zona de circulație/promenadă, să evidențieze legătura trecut-prezent-viitor pentru comunitatea orașului.

                Spațiul pietonal se doreşte a fi amenajat nu doar ca un spațiu de deplasare, el urmând să îndeplinească și funcția de zonă de întâlnire, relaxare, socializare. Pentru a respecta caracterul orientat spre oameni, spațiul pietonal trebuie să asigure fluiditate, continuitate, zone statice, siguranță și să fie atractiv.  Se va avea în vedere flexibilitatea funcțională necesară unui spațiu de o asemenea anvergură. Se vor propune funcțiuni compatibile/complementare cu zona respectivă.

De asemenea, se propune reabilitarea fondului dendrologic existent (arbori arbuşti),  pozitionarea în aşa manieră a vegetaţiei încât să nu afecteze fondul construit al străzii. Vor fi folosite pavele de granit. Se vor realiza instalaţii de iluminat arhitectural exterior ambiental, vor fi montate felinare decorative, instalaţii de lumini artistice.

         Mobilierul urban va fi smart, cu bănci cu panouri fotovoltaice și prize de încarcare USB, care, pe lângă confort, design plăcut și durabilitate, vor fi prevăzute cu panouri fotovoltaice, prize USB și conexiune la internet. Va fi gândit şi un smart parking  conceput pentru utilizarea eficientă a terenurilor restrânse din zona pietei centrale.

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5