Concurs al fasonatorilor mecanici la MIS GRUP

La invitaţia cunoscutului om de afaceri Emil Iugan, am participat sâmbătă 1 septembrie, la Lunca Ilvei, la prima ediţie a concursului fasonatorilor mecanici, o remarcabilă iniţiativă a colectivului de ingineri de la MIS GRUP, compartimentul de exploatare, dintre care subliniem pe inginerii Mihai Scridonesi, Cătălin Bota, tehnicianul Grigore Urs. Au participat 11 concurenţi dintre cei mai buni ai firmei, iar comisia de arbitraj a fost asigurată de inginerii Alexandru Pui şi Vasile Croitor.
Lunca Ilvei este aşezată la confluenţa Ilvei cu Silhoasa, Iliuţa, Bolovanul, Ursoaia şi Cucureasa, într-o pitorească depresiune străjuită de câţiva martori structurali andezitici, înşiraţi de-a lungul cumpenelor de apă dintre Ilva şi Someş şi dintre Ilva şi Leşu. Localitatea este desfăşurată pe un traseu liniar pe dreapta Ilvei, pătrunzând tentacular şi pe pârâurilor Bolovanul, Ursoaia Cucureasa. Din secolul trecut localitatea este cunoscută ca centru forestier, iar în spaţiul geografic al comunei apar numeroase şi variate izvoare minerale. Aflată la o altitudine de circa 800 de metri, prin varietatea peisajului carpatin, Lunca Ilvei prezintă un deosebit potenţial turistic.
Concursul s-a desfăşurat în două etape. Prima şi cea mai spectaculoasă a fost proba de pădure, aceea de doborâre a arborilor, după ce, în prealabil, ing. Alexandru Pui a făcut instructajul privind protecţia şi securitatea muncii. Vremea a fost splendidă, toţi concurenţii purtau echipament de protecţie nou. Fiecare concurent a trebuit să doboare câte un molid înalt de 30 de metri, direcţia de prăbuşire a copacului fiind foarte importantă, de altfel, concursul s-a desăşurat după precise criterii internaţionale de punctaj. Domnul Emil Iugan mi-a spus că sunt obiective clare aici, adică arborele trebuie doborât fără a se strica valoarea economică, să nu se strice arborii din jur care stau în picioare, oamenii să fie învăţaţi să nu se lovească şi să se asigure protejarea vegetaţiei care rămâne. „Să nu stricăm nimic din ce ne-a dat Dumnezeu şi natura”, a încheiat domnul Iugan. M-am uitat şi eu la acest proces de doborâre, cronometru, măsurători şi toate celelalte. În momentul când arborele a căzut pe ţăruşul din mijloc, se opreşte cronometru. Sapa, pe direcţia ţăruşului, se folosesc pene, iar poziţia de pornire, jos cu piciorul pe motofierăstrău, sau între picioare. Concursul s-a desfăşurat pe raza ocolului silvic Valea Ilvei.
A urmat etapa a doua a concursului, proba din poligonul instalat în curtea fabricii de cherestea Silvana Internaţional, şi a constat din pregătirea fierăstrăului, demontarea lamei şi a lanţurilor, executarea tăierii combinate şi cea de precizie. În sfârşit comisia de arbitraj s-a retras pentru stabilirea clasamentului. Şi iată rezultatul. Locul întâi şi câştigător al concursului, Vasile Recalo, 1033 puncte, recompensat cu un motofierăstrău nou, locul doi, Gheorghe Dosan, 1005 puncte, locul trei, Silviu Olariu, 952 puncte, cei doi primind echipament de protecţie nou, tricouri şi caschete cu sigla firmei. Şi totuşi să nu-l uităm pe Aurel Pătrăşcanu, învingătorul moral al concursului, a fost pe primul loc la pădure cu o doborâre excelentă, însă, la poligon, din neatenţie, a pus lanţul invers şi a pierdut totul.
Mi-a făcut plăcere să-l revăd pe domnul Sabău, reprezentantul ASFOR Cluj, venit special pentru concurs. Mesajul pe care-l trimite acest concurs, excelent organizat, este acela de protecţie a pădurii, o pieptănare igienică a ei, o eliminare ştiinţifică a elementelor bolnave care pot repede îmbolnăvi totul în jur. Pădurea are legile ei precise care trebuie respectate cu fidelitate.
Cu aceasă ocazie am aruncat o privire asupra acestei fabrici de cherestea. Grupul MIS are aproximativ 700 de angajaţi, este o oază de viaţă aici în zonă, baza materială fiind compusă din numeroasele utilaje de exploatare forestieră, două fabrici de prelucrare a lemnului, un centru de valorificare superioară a lemnului subţire şi a deşeurilor precum şi alte puncte de lucru în trei judeţe limitrofe. Fabrica de la Lunca Ilvei are încărcare descărcare buşteni, macara cu grefier, încărcătoare frontale cu grefier Volvo şi Liebherr, linie de decojire şi sortare buşteni, telesorta, debitare buşteni, fierăstrău panglică Mohringer, linie de debitare lemn subţire, sistem automat de sortare a cherestelei, patru uscătoare cherestea, staţia de elemente lamelare stratificate îmbinate cu dinţi, linie rândeluire, staţia de rame pliabile pentru ambalaje, tocător pentru procesarea deşeurilor în scopul valorificării biomasei, centrală termică nouă, pe biomasă, tehnologie austriacă, făcută cu fonduri europene. Am mai văzut, imediat lângă fabrică, o nouă creşă şi două blocuri, toate acestea ridicate de firma Iugan pentru salariaţii de aici.
Pădurea se reface anual şi periodic la toate nivelurile sale, rădăcini, trunchiuri, coroane şi în cadrul tuturor populaţiilor prezente în ecosistem. Să fim alături de ea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5