Echipajul Grupului Şcolar Silvic Năsăud la

Concursul naţional de proiecte de mediu

Un echipaj de elevi de la Grupul Şcolar Silvic Năsăud, după ce a câştigat etapa judeţeană a concursului de mediu – acţiunea liceu, va reprezenta judeţul Bistriţa-Năsăud la Concursul naţional de proiecte de mediu. Competiţia urmează a se desfăşura în perioada 17-22 iulie, la tabăra Muncel din judeţul Iaşi, în organizarea ministerului de resort.

Pentru acest eveniment foarte important, elevii năsăudeni au pregătit proiectul denumit „Monitorizarea calităţii apei lacurilor glaciare din Munţii Rodnei”. Acest proiect a fost întocmit, aşa cum ne informează prof. Romelia Cosma, în urma unei activităţi de cercetare care s-a derulat pe parcursul unui an de zile. La concursul naţional de la Muncel –Iaşi, Grupul Şcolar Silvic va fi reprezentat de elevii Viorel Urdă şi Anton Şuteu, coordonaţi de prof. Romelia Cosma. Aceştia deja se pregătesc intens, dorind să vină învingători acasă. În cadrul expoziţiei-concurs vor expune un poster care sintetizează perfect problemele, activităţile şi rezultatele proiectului ecologic desfăşurat de elevii liceului, urmând a pune la dispoziţia membrilor juriului, toată documentaţia proiectului, machete şi CD-urile de prezentare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5