Conferinţa de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Preoţii din Protopopiatul Ortodox Năsăud, în frunte cu părintele protopop Ioan Dâmbu, au participat joi, 11 octombrie 2018, la Conferinţa preoţească de toamnă prezidată de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Ierarhul nostru a fost însoţit de la Centrul Eparhial de către vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, pr. Iustin Tira, de consilierul pe probleme de misiune şi protocol, arhid. Claudiu Grama şi de pr. lect. univ. dr. Răzvan Perşa de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La această întâlnire au mai luat parte protopopul de Bistriţa, pr. Alexandru Vidican, şi protopopul de Beclean, pr. Doru Zinveliu.

Evenimentul a debutat la ora 10.00 cu săvârşirea slujbei de Te-Deum săvârşită în Biserica Parohiei Năsăud I cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. La finalul momentului de rugăciune, Mitropolitul Clujului a adresat celor prezenţi, preoţi şi credincioşi, un scurt cuvânt prin care a punctat scopul întâlnirii prilejuită de proclamarea anului 2018 ca An omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, în Patriarhia Română. De asemenea, la împlinirea a 30 de ani de slujire ca protopop al Ţării Năsăudului, Înaltpreasfinţia Sa a oferit părintelui protopop Ioan Dâmbu Ordinul „Mihai Vodă”, instituit recent de Arhiepiscopia noastră cu prilejul Centenarului Marii Uniri.

Conferinţa propriu-zisă, desfăşurată în sala de şedinţe a Protopopiatului Năsăud, a fost deschisă de cuvântul de bun venit al părintelui protopop Ioan Dâmbu, care a exprimat bucuria reîntâlnirii cu Înaltpreasfinţia Sa. În cele ce au urmat, Înaltpreasfinţitul Andrei a subliniat contribuţia majoră pe care Biserica Ortodoxă Română a avut-o la promovarea conştiinţei unităţii spirituale a neamului românesc şi a evocat marea personalitate a Patriarhului Miron Cristea

În continuare, pr. lect. univ. dr. Răzvan Perşa a conferenţiat pe tema „Unitatea de credinţă şi de neam” şi a evidenţiat rolul pe care Biserica îl are astăzi în faţa societăţii moderne. În cursul prelegerii sale, conferenţiarul a punctat câteva repere privind strategia misionară a Bisericii în epoca contemporană. După prezentarea temei, au urmat dezbateri pe marginea ei, însoţite de luări de cuvânt din partea preoţilor.

În încheiere, pr. Iustin Tira a adus la cunoştinţa preoţilor năsăudeni informaţii de ordin administrativ. 

Pr. Cornel Coprean

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]