Confesiunile unui gardian
Astăzi, de la ora 13, Penitenciarul Bistriţa va găzdui lansarea celei de-a treia ediţii a cărţii Confesiunile unui gardian, semnată de scriitorul băimărean Ioan Chertiţie, fost lucrător în sistemul penitenciar românesc. Volumul reprezintă în opinia criticului literar Alex Ştefănescu: „...un document zguduitor despre lumea închisorilor din România comunistă”. De asemenea, în viziunea regretatului George Pruteanu, cartea descrie foarte colorat viaţa din închisorile de drept comun, psihologia şi comportamentul infractorilor, dar şi pe cele ale comandanţilor şi personalului din penitenciare...”. În cadrul evenimentului va avea loc şi proiecţia unui film documentar despre viaţa şi activitatea autorului, intitulat sugestiv Temnicerul. Acţiunea face parte dintr-un amplu demers al autorului, care va poposi în toate unităţile sistemului penitenciar din România, în cadrul unui proiect aprobat şi susţinut de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Citiţi şi:
- Confesiunile unui fetus
- Atenţie (emotiv)! Confesiunile unui primar
- Ce i-a adunat pe preoţii şi credincioşii din toate confesiunile din Bistriţa, împreună, în stradă: E o crimă!
- Confesiunile dogmatiste
- (Foto) Primarul Ioan Szabo, condus, în lacrimi, la doar 58 de ani, pe drumul veşniciei, de preşedintele CJ, parlamentari, primarii din judeţ, preoţi de toate confesiunile şi mulţime de şănţeni
Adaugă comentariu nou