Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Confluenţe: NICULAE GHERAN - 85

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iubite Domnule Gheran,

 

Ne-am cunoscut în anul 2009, la Saloanele Rebreanu… venisem să vă cunosc. Aveam atâtea emoții, deoarece munca dumne4avoastră mi se părea fascinantă. Scrierile domniei voastre erau repere pentru mine, ca dascăl. 

 Nici nu visam, atunci, că vom avea șansa de a colabora și de a învăța de la dumneavoastră ce înseamnă grija pentru detalii, corectitudinea și respectul. Scrisorile Rebreanu au reprezentat pentru mine o adevărată școală, m-au ajutat să analizez, să întreb și să înțeleg.

Pentru toate acestea, vă mulțumesc!

 

Tot ce vă doresc este ca bunul Dumnezeu să vă dea sănătate și putere de muncă în continuare!

La mulți ani, maestre!

 

Cu stimă,

Emese Cîmpean

 

 

Editorul maratonist

 

 

                Calitatea de maratonist poate fi probată nu doar alergând 40 de km de la un câmp de luptă la o cetate, ci şi înaintând, în forţă, 40 de ani în relieful unei opere literare, pe care să o transpui într-o ediţie critică – integrală - aşa cum a făcut Niculae Gheran cu opera lui Liviu Rebreanu. Niculae Gheran a fost şi este în continuare Editorul (scris cu majusculă), impetuos şi incontestabil, avizat în cel mai mic amănunt, un model ce dă consistenţă singularităţii, exemplu inhibant atât pentru cercetători, cât şi pentru managerii care ar trebui să aibă curajul să se angajeze în proiecte literare viabile şi importante.

                Când, în urmă cu ani, mărturisea că n-ar mai repeta o asemenea experienţă, care a însemnat risipire a vieţii, ştiam că vorbeşte oarecum metaforic şi că, în sine, trebuie să fie mulţumit de ceea ce a făcut, chiar dacă răspunsul... cetăţii nu este pe măsura efortului. Rebreanu şi-a găsit un editor pe măsura monumentalităţii sale iar bistriţenii pot fi fericiţi că Editorul a dat cu tifla miticilor şi a prins drag (dovedit cu prisosinţa sacrificiului său) de meleagurile (literare) bistriţene şi năsăudene. Iar astrele i-au fost faste în continuare: când credea că şi-a încheiat maratonul literar, i-a fost deschis izvorul inspiraţiei romaneşti, ilustrând faptul că are mai multe vieţi (literare) „în pieptu-i de aramă”.

 

Olimpiu NUŞFELEAN

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L-am văzut şi ascultat…

 

 

L-am văzut şi l-am ascultat de multe ori la Maieru, Prislop sau Bistriţa cu ocazia „Saloanelor <Liviu Rebreanu>”. Ştie absolut tot despre Rebreanu. Sunt convins că viaţa Domniei sale s-a identificat cu a prozatorului ardelean. Rebrenologii oneşti trebuie, vrând-nevrând, să-l citeze în capul listei când vine vorba despre autorul „Pădurii Spânzuraţilor”.

Dacă l-aş întâlni şi aş avea posibilitatea de a-i pune o singură întrebare – nu, nu este retorică! - care mă frământă după publicarea cel de-al 23 volum dedicat lui Rebreanu, aş dori să-mi şoptească răspunsul la ureche, l-aş întreba aşa: „Domnule Niculae Gheran, regretaţi că v-aţi consacrat o bună parte din existenţa D-voastră vieţii şi operei lui Rebreanu?”, asta, pentru că, după opinia mea, are certe calităţi de prozator dovedite în romanul „Arta de a fi păgubaş”.

La mulţi ani cu sănătate şi multe bucurii, domnule Niculae Gheran!

                                                  

                                                                       Icu Crăciun

 

 

 

 

 

De la dezamăgire, la bucuria unei prietenii nemeritate

 

 

„Deunăzi, un domn extrem de politicos din Beclean mă întreba, cu o sfântă candoare, dacă umblând pe cărări ardelene mi-a fost dat să cunosc şi gara din localitatea domniei sale. Dacă a o cunoaşte înseamnă a fi pus piciorul pe peronul ei, într-adevăr, o ştiam. Mare i-a fost bucuria şi m-a invitat să scriu o pagină, o amintire oarecare, deoarece dânsul pregăteşte o carte pe această temă: gara din Beclean. L-am dezamăgit spunându-i că nu-mi amintesc nici măcar cum arată, majoritatea fiind ouate la fel. […]. Cum va arăta cartea autorului din Beclean nu ştiu. Îl văd doar bătând din poartă-n poartă la toţi negustorii, să poată imortaliza imaginea edificiului amintit”.

Citatul face parte dintr-un text mai amplu („De la gară la cimitir”), apărut în „Adevărul literar şi artistic”, 23 aprilie 2003, preluat în volumul La Beclean pe Someş cândva…, carte la care se referă şi Domnia Sa. Un text superb, mă grăbesc să adaug, semnat NICULAE GHERAN.

 Aşadar, am câştigat o nesperată bătălie cu Dl. Gheran! Aş îndrăzni să afirm că am câştigat ceva mult mai preţios: prietenia Domnului Niculae Gheran. Vă mulţumesc, Maestre, şi vă voi aştepta mereu în gara Beclean pe Someş. Chiar dacă veţi sosi la noi cu alte mijloace de transport. Iar acum, îngăduiţi-mi, de Aniversară, să vă urez LA MULŢI ANI, CU SĂNĂTATE!

                                                                                                             

 

Aurel Podaru

 

 

 

 

Prozatorul

 

 

 

Pe vremea când Niculae Gheran folosea maşina de scris şi pentru corespondenţă, primeam din când în când pe adresa din Bistriţa câte două, trei coli dactilografiate pe ambele feţe, corectate cu pic ori cu pastă albă. Erau scrisori care de fapt nu făceau opera unui epistolier, ci-s nişte proze scurte cu personaje, cu dialoguri, cu cadre de desfăşurare şi subiecte bine definite, în care se construiesc intrigi ca în piesele de teatru. Acum ne scriem prin poşta electronică, nu atât de des pe cât ar trebui. Textele sunt mai grăbite dar la fel de păstoase, unele fulger, ca telegramele, căte-odată, cele mai scurte proze scurte, de fapt. Am listat toate aceste scrisori, unice, deoarece până ajung la mine, astea bântuie ca scântei şi prin cosmos. Cu ani în urmă, când îmi ziceam: gata, am citi destul! să mai citească şi alţii! - ca să-mi petrec timpul într-un „alt mod util”, citeam şi reciteam schiţele şi momentele lui Caragiale. În acest fel îmi reveneam la pofta de lectură. De o vreme încoace, când iarăşi ajung să-mi şoptesc: hai, c-ai citi destul! - în dor de propoziţii şi de fraze cu miez, mă refugiez în scrisorile lui Niculae. Odată, am să public aceste scrisori – nu ştiu dacă autorul îmi va da acordul – ca pe un volum de proză scurtă şi foarte scurtă cu autor recunoscut: Niculae Gheran.

            Dacă Niculae Gheran a făcut o anume vârstă, nu-i place să i-o amintim. La mulţi ani îi urez şi când închin un pahar cu vin în gând. El este tânăr, la fel de tânăr cum a rămas Liviu Rebreanu, căruia Gheran şi-a închinat întreaga viaţă, dacă nu chiar şi-a scarificat-o, rămânând captiv pe acest mare soclu.

 

Virgil RAŢIU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din „Cuibul visurilor”, La mulţi ani!

 

 

 

          Contrar teoriei lui Eugen Simion că românii suferă de „adamism”, adică ei încep ceva cu entuziasm şi nu duc la bun sfârşit, Niculae Gheran a excelat în critica şi istoria literară a ultimilor aproape cincizeci de ani prin talent, continuitate, volum de muncă şi, mai ales, o răbdare de erou antic, o încăpăţânare parcă împrumutată de la Rebreanu, în finalizarea ediţiei critice închinate marelui romancier. În cele 23 de volume, ca să fie un bun critic, dl. Niculae Gheran a iubit şi iubeşte în continuare literatura, dovadă şi romanul său „Arta de a fi păgubaş”. De unde afinitatea mea pentru marele critic? Ea începe odată cu apariţia primului volum intitulat „Caiete”, în 1974, în special, capitolul „Amintiri din Maieru”. Ca măierean ce sunt, curios să ştiu cât mai multe despre cuibul visurilor rebrenene şi, mai ales, despre Rebreanu însuşi, cartea amintită mi-a devenit reper pentru multe din proiectele mele de mai târziu. Nu mai vorbesc de ediţia critică Rebreanu, pe care am citit-o de-a atâtea ori (în total 14.500 de pagini), plus alte câteva cărţi adiacente temei. Păcat că unele volume au apărut într-un număr aşa de restrâns, încât nici până azi nu mi-am completat seria.

          Ce poţi să-i urezi unui asemenea OM, acum în prag aniversar, tocmai de aici, din „Cuibul visurilor”? În primul rând sănătate, putere de muncă, acelaşi optimism dintotdeauna şi, de ce nu? – iertare şi înţelegere pentru toţi cei care, la un moment dat, v-au dezamăgit, punându-vă beţe-n roate, tocmai aici, acasă la marele Rebreanu, în desăvârşirea cercetării operei acestuia. Sper că n-o „să vă despărţiţi” de Rebreanu, niciodată!

                                                                            Iacob Naroş

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5