Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

CONFLUENŢE: SCRIITORI ROMÂNI DE PRETUTINDENI: Eugen Barz (Spania)

            Începând cu acest număr, „Răsunetul cultural” va publica, în cadrul unui proiect amplu, texte ale unor scriitori care trăiesc în afara graniţelor ţării, dar care, într-un fel sau altul, întreţin o relaţie culturală cu judeţul Bistriţa-Năsăud. Proiectul se va finaliza cu o antologie în care referinţele vor fi mai ample, iar textele o să apară bilingv, şi în limba ţării în care autorul trăieşte.

            Eugen Barz (n. 1959 în Săliştea Nouă, jud. Cluj) este preot în Parla/ Madrid şi a publicat volumele de versuri: „Cinematograful singurătăţii” (Editura Neuma, 2016) şi „Iarba din ceainic” (Editura Colorama, 2017). Este membru al Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor Români din Spania (ASARS). Prezentul grupaj face parte din volumul „Dintr-o altă copilărie”, în pregătire la Editura Şcoala Ardeleană.

R. C.

                  

O pasăre

își cântă zborul

altfel

în fiecare cuib,

în fiecare lume,

numai în propria

durere

nu.

 

Fără memorie

burțile morilor

se umflă

în lucernă.

Șarpele de aramă

s-a ridicat

peste ape,

lemnul crucii

a odrăslit

pe umerii lui,

întru Hristos

 

Ca aripa deasupra apelor zbor

spre cântatul cocoșului,

spre tânguirea lui Petru.

Înțelepți ca șerpii

fiii pământului scot capetele

să mă muște,

bucura-se-vor fiicele trădării de a mea hulă,

ca de o groapă fără speranță.

Împreună cu zeița hazardului vor să intre

în timpul vieții mele,

dar cartea existenței s-a scris

înainte de a mă naște -

sunt nazireu legat de cer

precum liliecii de tavan.

Vorbesc în numele urcușului,

al stejarul ce nu cunoaște câmpia,

zadarnic linia privirii lor desenează

alte ceruri.

 

Cu gheare tatuate

rupe carne din mine –

vedetă de cinema

Sancho Panza luminează

ca un neon,

gângav recită din clasici.

Printre păturile

întinse spre desfrâu,

înăbușe chipul meu

într-o pungă de plastic.

 

Între bine și rău

păsările oarbe

încâlcite în părul meu

vă sunt cunoscute.

Mă veți întreba

de glasul lor

ce plantează

vocale ascuțite

în urechi,

vă voi spune

despre primul cântat

al cocoșilor,

din vremea când Petru

plângea cu amar.

 

Cu oglinda ochilor vorbesc

despre razele ei

ce-mi înțeapă corpul    

și despre Sancho Panza –

picador leneș

ascuns sub epidermă.

Îmi vine să țip,

m-au declarat

toreadorul anului,

o pâclă gălbuie

mă învăluie,

broaștele

orăcăie sonete

masându-mi fruntea de gheață.

Pe paharul de vodcă

degetele scrâşnesc,

taurul nărăvaș

vrea sufletul meu.

 

De pe dunga paharului scriu

despre memoria acestei oglinzi,

coasta ei se zbate în mine.

Scriu despre urletul ei,

despre imaginea ce scapără printre gene,

mă rog pentru limba ei otrăvită.

Ochii mei s-au subțiat,

au văzut ce nu se poate spune,

dorința mea sună fără înțeles.

Balon gata să plesnească,

oglinda aceasta mă trage

în crăpăturile pământului.

Cine a văzut ceasul lui Dali

cum curge, va înțelege.

 

Glasul meu peste grădini

limbile ierburilor nu îl întrec,

drăgaice în haită l-au huiduit,

am închis cuvintele lor în palmă.

El cântă despre păianjeni

și musculițe

ce hrănesc broaște pe șanț,                 

despre înclinația mea spre științe

când mintea se ascunde sub fermoare

împreună cu luna plină

și se micșorează încet.

Cu degetul arătător ca o vâslă la buze,

el întoarce pe dos cântecul.

 

I-am simțit fiorul

ca o tremurare de lună,

aș fi vrut să îmi descânte

de friguri,

să înece visele negre -

mă obligă să strălucesc

ca un fluture pe tăblia unui pian.

Este duminica mohorârii,

suprim glasul bufniței

din sminteala gândurilor,

am cedat unei frumuseți

căreia nu i se vede chipul,

în jurul meu funia dansează

asemenea unei umbre.

 

Și nu va mai fi altă lume mai încolo

ca și cum în noi ar intra țepușe,

iar ochii ar vedea roiuri de grauri isterici

la marginea orașului pregătit de tortură -

palizi scormonim prin buzunare după niște bănuți

și după o umbră de pâine.

Am prorocit în zadar despre duminici şi cimitire,

despre demnitatea cuvintelor

mai fierbinți decât buzele unei femei,

am ezitat să intru la voi -

zise nebunul orașului de lângă tejghea -

pe lumea cealaltă doar eu voi străluci

ca un desen de argint.

Ia niște bănuți și mănâncă în pace

resturile acestea de viață,

răspunserăm,

scrie cu ceară numele noastre

pe pântecele tău scobit de foame,

nu întoarce fața spre masa la care stăm,

alcoolul ne-a mâncat ficații și sufletele.

 

 

 

 

 

 

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]