Consilierii municipali şi împrumutul de 40 de milioane de lei

Intervenţii în şedinţa de Consiliu Local

Gheorghe Tuţă, consilier municipal PDL:

* Pe parcursul ultimilor 4 ani s-a discutat nevoia de a se suplimenta sursele pentru investiţii.

*3 ani de zile primarul a refuzat categoric de a face un asemenea demers si anul trecut s-a venit cu un proiect de hotărâre privind angajarea acestui împrumut pe o structură, care a ajuns la o a doua modificare.

*acest lucru ne arată că nici pentru iniţiator nu este foarte limpede ce doreşte să facă.

*parţial, grupul consilierilor PDL este de acord, dar trebuie analizat cu obiectivitate, cu responsabilitate şi cu înţelepciune acest împrumut, deoarece este vorba de sume semnificative. 40 de milioane de lei nu este o suma care se rezolvă pe un an, doi, ci este un credit pe 25 de ani.

*la proiectele cu fonduri europene nu am niciun fel de propunere. La proiectele cu fonduri proprii: amenajarea pârtiei de schi, nu este un obiectiv care îşi justifică finanţarea cu un împrumut bancar. Este un obiectiv pe care domnia sa, domnul Ovidiu Creţu, ni l-a prezentat ca pe un obiectiv finanţat printr-un parteneriat public - privat sau prin atragerea de fonduri europene. Până în acest moment nu am nicio cunoştinţă daca municipalitatea a făcut vreun demers în acest scop.

*din acest punct de vedere apreciem că o prioritate zero care să justifice acest împrumut bancar o reprezintă modernizarea infrastructurii rutiere.

*majoritatea străzilor trebuie să intre în reparaţii capitale şi din acest punct de vedere Consiliul Local poate să îşi respecte un angajament faţă de cetăţenii oraşului, să dovedească că îi respectă. De aceea, propun schimbarea destinaţiei fondurilor.

*ştiu ce înseamnă Wonderland pentru domnia sa. Niciodată nu ne-am opus demersului pentru ca Wonderlandul să capete viaţă, dar noi apreciem că o investiţie în sectorul de agrement face obiectul unei investiţii cu fonduri europene sau al unei investiţii public-privat.

*opiniile sunt diferite, dar domnul primar insistă cu acest proiect. Nu eliminăm posibilitatea ca pe Dealul Cocoşului să fie amenajată o pârtie de schi cu bani mai puţini...

Andrei Rusu, fost consilier municipal PNL:

*responsabilitatea noastră se poate afirma şi poate fi demonstrată atunci când luăm decizii, cum ar fi un astfel de proiect de hotărâre. A angaja locuitorii acestui oraş la un credit de 40 de milioane de lei este o responsabilitate foarte mare şi trebuie să ne gândim ce facem cu aceşti bani.

* aceşti bani trebuie îndreptaţi spre investiţii de utilitate publică, care privesc şi interesează pe toţi locuitorii oraşului.

Camelia Tabără, consilier municipal PSD:

*bilanţul mi se pare echilibrat…într-o asemenea judecată de distribuţie a banilor, mi se pare o distribuţie corectă.

Filip Moisil, consilier municipal PDL:

*valorile cu care s-au făcut acele studii de fezabilitate au scăzut, dar eu aş fi ultimul de aici care s-ar opune unei pârtii de schi aşa de aproape de municipiu.

*pârtia de schi trebuie făcută prin parteneriat public-privat, nu printr-un împrumut. În acest moment, banii respectivi ar trebui să meargă către drumuri. Trebuie să facem în aşa fel încât creditul pe care îl luăm să creeze un confort pentru toţi cetăţenii municipiului.

Ovidiu Creţu, primarul municipiului Bistriţa:

*aceleaşi discuţii le-am avut şi în şedinţele de comisii, dar pentru că este presa de faţă, le reluăm. Trebuie să ne facem numărul şi în faţa presei, nu numai pentru noi. Desigur, suntem şi oameni politici.

*şi pârtia de schi este pentru toţi locuitorii municipiului. Am spus în repetate rânduri că nu voi lua credite decât pentru investiţii vor aduce bani în plus la bugetul municipiului. *Eu cred că trebuie să facem calcule manageriale, nu calcule de contabil.... (n.r. – răspuns la calculele făcute de Andrei Rusu)

*trebuie să vezi peste calcul, trebuie să vezi şansa de dezvoltare a municipiului. Dacă vom folosi bani pentru investiţii care nu aduc plus, înseamnă că acele lucrări vor costa dublu sau triplu.

*de ce nu am luat împrumut? Pentru că este cumplit de greu să iei împrumut în această perioadă.

*acest gen de pârtie, peste 1.000 de metri, lângă oraş are un alt rol decât resorturile care pot fi construite lângă oraşul nostru. Această pârtie este pentru copilul, pentru salariatul din Bistriţa.

*este un obiectiv care determină dezvoltarea unei zone şi a unui oraş întreg, pentru celelalte dezvoltări din zona respectivă vor compensa dobânzile respective.

Gheorghe Tuţă, consilier municipal PDL:

*aş dori să ne aduceţi pe masă aceste calcule manageriale, ca să putem explica oamenilor.

* eu spun că nu este oportună pârtia de schi la valoarea aceasta de 18 milioane de lei. *am cheltuit 2 milioane de lei pentru studiu. Nu avem studiul pentru drumul care duce la Wonderland şi drumul acesta este neasfaltat. Unde este viziunea, calculul managerial? *Este o ambiţie a dumneavoastră...

Andrei Rusu, fost consilier PNL:

*mă simt jignit, pentru formula ,,calcule de contabil”, dar vă mulţumesc pentru apreciere...

*acest obiect de investiţii din credit bancar nu se justifică.

Ioan Peteleu, viceprimar PNL :

*nu sunt un schior împătimit şi probabil că acea pârtie de schi este bună la Bistriţa. Nu sunt nici specialist în pârtii de schi, astfel încât să pot să spun că cei care au făcut SF l-au făcut pe genunchi, şi mai ales din câte am aflat indicatorii acestui studiu sunt aprobaţi.

*personal, sunt pentru aprobarea acestor credite de dezvoltare dacă aceste au au la bază studii din care să reiasă rentabilitatea. Infrastructura este prioritară.

Mihai Sărmăşan, consilier municipal PDL:

*vrem drumuri sau pârtie de schi? În şedinţa Consiliului Local Bistriţa de joi unul din proiectele de hotărâre care a generat discuții îndelungi, a fost cel legat de finanţarea unor obiective de investiţii de interes local din municipiul Bistriţa, printr-un credit bancar, în valoare de 40 milioane lei.

*propunerea grupului nostru, al consilierilor PDL de a direcţiona suma de 18 milioane de lei spre reabilitarea si modernizarea reţelei de drumuri in municipiul Bistriţa, nu a fost pe placul primarului municipiului, iniţiatorul proiectului şi a celorlalţi consilieri. *este regretabil faptul că într-un asemenea moment, când infrastructura de străzi din municipiu arată jalnic, unii reprezentanţi ai legislativului local uniţi în jurul primarului oraşului, consideră mai oportună amenajarea unei pârtii de schi la costuri mult prea ridicate, în detrimentul unor drumuri modernizate.

*în acest moment, priorităţile oraşului sunt altele decât o pârtie de schi, iar o infrastructură rutieră şi urbană sigură şi care corespunde cerinţelor unei dezvoltări durabile, ar putea contribui la creşterea gradului de satisfacţie al cetăţeanului şi la sporirea atractivităţii municipiului nostru.

Cu 11 voturi pentru, 1 vot împotrivă, 6 abţineri, proiectul a fost votat.

Împotrivă a votat Maxim Gagea de la PER.

Abţineri: Narcisa Ilieşi (PDL), Mihai Sărmăşan (PDL), Alin Seserman (PDL), Andrei Rusu (PNL), Kiss Laszlo (PPDD), Gheorge Tuţă (PDL).

Pentru: Antal Attila (UDMR), Molnar Iosif (PSD), George Avram (PSD), Florin Taloş (PPDD), Bria Alexandru (PSD), Gelu Muthi (PNL), Rus Constantin (PSD), Alexandru Tonic (PER), Sorin Hangan (PNL), Ioan Peteleu (PNL) şi Camelia Tabără (PSD).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]