Consilierul judeţean Mirela Cârcu, la seminarul Cariera politică a femeilor din ALDE

Președinta Organizației de femei ALDE B-N, Mirela Cârcu, a participat în perioada 16-18 noiembrie 2018, la Poiana Brașov, la seminarul “Cariera politică a femeilor ALDE”, organizat de eurodeputatul ALDE, Renate Weber, cu susținerea grupului ALDE din Parlamentul European. Acest seminar s-a desfășurat în prezența președintelui ALDE, domnul Călin Popescu-Tăriceanu și a secretarului general, Daniel Chițoiu.

Seminarul „Cariera politică a femeilor ALDE” a reunit 150 de femei din Organizația de femei ALDE (OFLDE) și a abordat teme importante precum „Egalitatea de șanse în Europa”, „Femeia în societate", „Principii morale și valori sociale”, „Rolul femeii în politică”, „Familie și carieră”, „Oportunități și provocări pentru femeile ALDE” și „Identitatea OFLDE, Organizare și comunicare”. Sub conducerea președintei Organizației de Femei, Grațiela Gavrilescu, a avut loc și ședința Biroului Politic Național OFLDE, unde, pe lângă implementarea unor măsuri organizatorice, a fost stabilit și calendarul de acțiuni și activități până la sfârșitul anului 2018.

În cadrul acestui eveniment, președintele Călin Popescu-Tăriceanu  a subliniat importanța activismului doamnelor în cadrul vieții politice. În același timp, a anunțat că, din perspectiva sa, locurile 1 și 3 de pe lista pentru alegerile europarlamentare din 2019, ar trebui să fie ocupate de cele două europarlamentare pe care ALDE le are în prezent, respectiv Norica Nicolai și Renate Weber. De asemenea, acesta a anunțat obiectivul pentru ALDE la alegerile europarlamentare și anume obținerea unui procent de 15% și șase locuri în viitorul Parlament European.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]