Consiliul Judeţean repartizează primăriilor suma de 4,234 milioane lei. Vezi cât primeşte fiecare!

Consiliul Judeţean va aproba, vineri, în şedinţă extraordinară,  repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a cotei de 20% şi a sumelor reţinute în urma diminuării cu gradul de necolectare a unor venituri proprii pe anul 2015 din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale alocate prin OUG nr.47/2015.

         Potrivit documentaţiei transmise de administraţia judeţeană, Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud îi revin următoarele alocări de repartizat la unităţile administrativ-teritoriale conform procentelor din Legea finanţelor publice nr.273/2006, cu  modificările şi completările ulterioare. Astfel, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale (20%) pentru anul 2015  vor fi distribuiţi 2,616 milioane lei, iar din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale reţinute în urma diminuării cu gradul de necolectare a unor venituri proprii este vorba despre 1,618 milioane lei. Per total, este vorba despre 4,234 milioane lei.

         În Raportul proiectului de hotărâre se precizează că fundamentarea repartizării banilor s-a făcut în baza « necesarului de sume pentru achitarea de arierate, susţinerea programelor de dezvoltare locală şi susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţarea locală ».

 

Vezi Anexa cu sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale!

 

Nr.  crt  UNITATEA            PROPUNERE NOV 2015

                                            

1           BISTRITA BIRGAULUI  155

2           BRANISTEA         40

3           BUDACU DE JOS 40

4           BUDESTI               30

5           CAIANU MIC         60

6           CETATE                40

7           CICEU GIURGESTI        24

8           CICEU MIHAIESTI 40

9           CHIOCHIS             35

10        CHIUZA                 34

11        COSBUC               30

12        DUMITRA              70

13        DUMITRITA           25

14        FELDRU                40

15        GALATII BISTRITEI       50

16        ILVA MARE           20

17        ILVA MICA            550

18        JOSENII BIRGAULUI     81

19        LECHINTA            90

20        LESU                     40

21        LIVEZILE               70

22        LUNCA ILVEI        35

23        MAIERU                 50

24        MATEI                    30

25        MAGURA ILVEI    50

26        MARISELU            40

27        MICESTII DE CIMPIE     30

28        MILAS                    30

29        MONOR                 150

30        NEGRILESTI         50

31        NIMIGEA               80

32        NUSENI                 40

33        PARVA                  40

34        PETRU RARES    40

35        POIANA ILVEI      30

36        PRUNDU BIRGAULUI   300

37        REBRA                  40

38        REBRISOARA      30

39        RODNA                  50

40        ROMULI                 75

41        RUNCU SALVEI   20

42        SALVA                   40

43        SILIVASU DE CIMPIE    30

44        SIMIHAIU DE CIMPIE     50

45        SPERMEZEU        150

46        SANT                     70

47        SIEU                       40

48        SIEUT                    40

49        SIEU MAGHERUS 50

50        SIEU ODORHEI    30

51        SINTEREAG         50

52        TEACA                  70

53        TELCIU                  70

54        TIHA BIRGAULUI 70

55        TIRLISUA              40

56        URIU                      40

57        URMENIS              30

58        ZAGRA                  40

             TOTAL COMUNE 3684

59        BISTRITA               

60        BECLEAN             200

61        NASAUD               350

62        SINGEORZ-BAI     

             TOTAL ORASE    550

63        CONSILIUL  JUDETEAN         

             TOTAL GENERAL         4234

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5