Consiliul Local aprobă desfiinţarea posturilor vacante din administraţie

Administraţia şi legislativul local năsăudean au aprobat organigrama şi statul de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului oraşului Năsăud şi serviciile subordonate Consiliului Local pe anul 2013, desfiinţându-se astfel posturile vacante din administraţie, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.77/2013. Potrivit acestei OUG, la administraţia năsăudeană s-au desfiinţat opt posturi vacante, excepţie făcând instituţiile care au în componenţă funcţionari publici.
Inspectorul resurse umane din cadrul Primăriei oraş Năsăud – dra Monica Săplăcan, după ce a menţionat că s-au primit toate avizele necesare de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, îi informează pe consilierii locali de desfiinţarea posturilor vacante (cele 8) şi că la creşă – unitate subordonată CL – sunt stabilite 26 de posturi, conform normativelor. Consilierul Dorel Oltean (PSD) consideră că sunt mult prea multe posturi pentru cei circa 50 de copii. Acesta primeşte lămuriri de la directorul Grădiniţei cu Program Prelungit – Cristina Giurebe (consilier PSD), care explică faptul că toţi copiii până la doi ani trebuie cuprinşi la creşă, fiind nevoie de mai mult personal decât la Căminul de zi. Monica Săplăcan pune capăt discuţiilor amintind celor prezenţi că prin adresa Instituţiei Prefectului sunt alocate 103 posturi oraşului Năsăud.
Astfel, Primăria, ca urmare a reorganizării activităţii, va funcţiona cu un număr de 66 de posturi dintre care primarul şi viceprimarul – posturi de demnitate publică şi celelalte 64 de funcţii publice. De asemenea, au fost aprobate organigrama, numărul de personal şi statele de funcţii pentru serviciile subordonate Consiliului Local: Casa de Cultură „Liviu Rebreanu”, Creşa, Spitalul orăşenesc „George Trifon”, Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Biblioteca „Veronica Micle”, Serviciul „Zone verzi”, serviciul Drumuri şi mecanizare şi cabinetele medicale şcolare. Singurul post unic rămas neocupat până în prezent (rămas liber după plecarea ing.Dan Lazăr) este cel de arhitect şef al oraşului Năsăud.

***
Lemnăriile, magaziile, atelierele sau garajele dintre blocuri (Grăniceri-sud) din oraşul Năsăud sunt pe lista administraţiei locale pentru a fi demolate. Scopul: amenajarea de spaţii verzi. Ideea, încă din 2004, odată cu introducerea gazului metan în localitate.
Viceprimarul Niculaie Găitan a reluat această intenţie în şedinţa de CL, cerând părerea consilierilor locali.
-Ioan Boţan (PSD) – ar trebui o reuniformizare a spaţiului public dintre blocuri prin amenajarea unor garaje standard moderne.
-Marius Marica (PDL) - propune ca mai întâi să se realizeze copertinele pentru parcări şi abia apoi să se demoleze. Specifică faptul că este nevoie de revenirea la spaţiile verzi de altădată, să se scape de această aglomerare dăunătoare esteticului, sănătăţii etc. Trebuie să se ţină cont şi de alte zone (în apropierea pieţei agroalimentare) unde spaţiile au fost înlocuite cu microferme de porci, găini, curci şi alte necuvântătoare.
-Cornel Cifor (PDL) – prezintă o adresă a părinţilor copiilor cu probleme speciale de la Centrul Social de Educaţie Incluzivă „Lacrima” prin care îşi exprimă nemulţumirea cu privire la mutarea şcolii în altă locaţie. În acest sens cer sprijinul Consiliului Local.
-Maghiar Ovidiu (PDL) – spune că acestui centru social cu copii cu dizabilităţi i s-a atribuit apartamentul de către fostul Consiliu Local, a fost modernizat şi dotat cu mijloace specifice acestor copii şi acum se cere eliberarea spaţiului…
-Viceprimarul motivează cererea de eliberare a apartamentului ca o necesitate pentru medicii care doresc să se stabilească în oraş şi solicită apartamente de serviciu. Apartamentul în discuţie adăposteşte 40 de copii cu probleme grave, şi aici au amenajate spaţii pentru activităţi ce vor ajuta la integrarea în societate. S-a gândit mutarea centrului la Casa de copii, unde sunt spaţii libere, dar investiţiile făcute în actualul sediu ar trebui suportate de Consiliul Local, iar copiii se simt bine acolo unde sunt în momentul de faţă. In situaţia în care CL va hotărî ca situaţia să rămână neschimbată, pentru medicul chirurg care locuieşte de trei luni în spital, se va căuta un apartament cu chirie suportată de CL.
-Marius Marica aminteşte colegilor consilieri că spitalului i-a fost atribuit un apartament de serviciu, care în momentul de faţă de nelocuit, lucru confirmat şi de directorul spitalului, care spune că va fi ocupat din luna septembrie de către alt medic.
-Victoria Costea (PSD) – cere executivului să aibă în vedere alocarea de bani pentru centrala Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu”.
Viceprimarul Niculaie Găitan supune dezbaterii o cerere a UBB „Babeş-Bolyai” – filiala Năsăud – prin care se solicită oprirea accesului maşinii spre terasa restaurantului „La Borşanu” prin curtea universităţii întrucât se fac pagube. Informează că a trimis angajaţii primăriei să facă curat, s-a instalat un panou cu „Accesul interzis”, dar nu se respectă interdicţia. Consilierii propun ca universitatea să-şi rezolve singură problemele. Consilierul Maghiar, fost viceprimar în mandatele anterioare, spune că poarta de lemn a fost mereu închisă, nu au fost probleme până acum. Proprietarul a deschis-o fără autorizare.
Consilierii mai amintesc despre reamenajarea drumurilor de hotar, despre situaţia câinilor comunitari, situaţia neterminată a şanţurilor din cartierul Luşca şi altele.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5