Constantin Braşoveanu (ALDE BN): În organizaţiile unde nu am obţinut niciun consilier local, schimbăm preşedinţii

Constantin Braşoveanu, preşedintele executiv al ALDE Bistriţa-Năsăud, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că formaţiunea are, în urma constituirii consiliilor locale, nu mai puţin de 10 viceprimari la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud. Potrivit acestuia, este vorba despre localităţile Urmeniş, Telciu, Şieuţ, Şieu, Sânmihaiu de Câmpie, Romuli, Poiana Ilvei. Mărişelu, Livezile şi municipiul Bistriţa, fiind şanse mari şi pentru comunele Leşu şi Josenii Bârgăului.

         „De lunea viitoare începe analiza organizaţiilor care nu au avut rezultate foarte bune la alegerile locale şi acolo unde nu am obţinut niciun consilier vom schimba preşedinţii de organizaţii”, a precizat Constantin Braşoveanu.

         Preşedintele executiv ALDE BN a adăugat că la alegerile parlamentare formaţiunea va propune electoratului liste complete la Camera Deputaţilor şi la Senat. ALDE propune consultarea partidelor pentru a propune ca dată de organizare a alegerilor parlamentare finalul lunii octombrie/începutul lunii noiembrie, iar nu la mijlocul lunii decembrie, pentru că s-ar prelungi instalarea noului guvern, aprobarea bugetului de stat. Referitor la votul prin corespondenţă, preşedintele  executiv ALDE BN a menţionat că formaţiunea pe care o reprezintă nu a susţinut acest mod de exercitare a votului, „deoarece nu este un vot direct şi are mai multe deficienţe de ordin constituţional”, fiind discriminat electoratul din ţară faţă de cel din diaspora.

         În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, în special a preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu, staff-ul ALDE BN nu a dorit să facă comentarii până la publicarea unui comunicat oficial din partea procurorilor DNA. „Văd că se încearcă cu orice preţ ca domnul Tăriceanu, înainte de campanie, să fie ocupat cu un dosar. Au lăsat-o mai moale cu dosarul de la Braşov şi acum au început cu penalul de Sorin Ovidiu Vântu. Poate, ca să îi scadă din pedeapsă, i-or fi spus judecătorii să dea în gât pe careva”, a menţionat Braşoveanu.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5