Constantin Noica-un mare pedagog

În cadrul tradiţionalelor “Conferinţe ale bibliotecii”, la Filiala “Andrei Mureşanu” a Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud, a avut loc conferinţa cu tema “Constantin Noica-echilibrul spiritual”. Obiectivul propus a fost prezentarea unui model cultural ce a influenţat profund cultura noastră postbelică,constituindu-se într-un model demn de urmat de către orice tânăr aspirant la formarea unei personalităţi cât mai complete, a fost atins graţie expunerii pertinente a prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, cel care a avut şansa de a-l întâlni pe Noica şi de a primi îndrumări din partea filosofului, în drumul anevoios pe care îl are de urmat orice tânăr cărturar.

Directorul Bibliotecii Judeţene, Olimpia Pop, a prezentat în deschiderea întâlnirii date biografice şi unele aspecte din fascinanta personalitate a filosofului de la Păltiniş. Profesorul Ovidiu Pecican a vorbit în continuare despre modelul Noica, despre întâlnirea sa cu marele cărturar, despre exigenţele filosofului faţă de tinerii săi învăţăcei. Cel care a marcat o întreagă generaţie de cărturari, de la a cărui naştere s-au împlinit anul acesta o sută de ani, continuă să exercite o influenţă uriaşă asupra gândirii filosofice de astăzi de la noi. Conferinţa a fost urmată de evocări şi dezbateri; prof. Oliv Mircea a subliniat calitatea lui Noica de mare pedagog, de spiritus rector pe care l-a jucat Noica în cea de-a doua jumătate a secolului trecut, asemănându-l în acest sens cu Titu Maiorescu. Scriitorul Mircea Măluţ a subliniat calitatea lui Noica de a construi un sistem filosofic, asemeni lui Blaga, iar scriitorul Ioan Pintea a subliniat dimensiunea creştină a personalităţii lui Noica. Cei prezenţi la “Conferinţele bibliotecii” au putut trage concluzia că orice cărturar în formare are nevoie de modele.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5